DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Actorul italian Roberto Benigni, premiat cu Oscar, l-a făcut pe papa Francisc să râdă

AFP
Papa Francisc

Actorul italian Roberto Benigni, premiat cu Oscar, şi-a adus miercuri stilul binecunoscut de interpretare la Vatican, unde s-a întâlnit cu papa Francisc, informează Reuters.

Starul italian a avut o întâlnire privată cu suveranul pontif înaintea audienţei generale săptămânale a liderului de la Vatican, în timpul căreia au existat multe râsete şi replici amuzante.

Atunci când Roberto Benigni a glumit spunând că papa Francisc este "luminos... emanând lumină", liderul de la Vatican i-a răspuns astfel: "Nu exagera!", potrivit Agerpres.

"Dar trebuie să exagerez, sunt bucuros să mă aflu aici", a continuat actorul italian.

Roberto Benigni i-a făcut cadou suveranului pontif un set cu DVD-urile conţinând noul său spectacol despre viaţa Sfântului Francisc de Assisi, intitulat "Francis, cântăreţ bisericesc", care este difuzat de serviciul de streaming Paramount Plus.

Pe lângă rolurile sale de comedie, Roberto Benigni, al cărui film "Viaţa e frumoasă" a câştigat trei premii Oscar în 1999, a susţinut şi spectacole inspirate din "Divina Comedie" a poetului Dante Alighieri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.