Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Actorul Marcel Iureş şi jurnalistul Cătălin Ştefănescu sunt prezenți, duminică, la Festivalul Naţional de Teatru Tânăr "Ideo Ideis"

marcel iures

Actorul Marcel Iureş şi jurnalistul Cătălin Ştefănescu, susţinători ai Festivalului Naţional de Teatru Tânăr "Ideo Ideis", alături de cei doi iniţiatori şi fondatori, regizoarea şi scenarista Andreea Borţun şi actorul Alexandru Ion, vor fi prezenţi duminică, la Alexandria, în secţiunea "Seara povestitorilor".

Cei patru vor fi prezenţi, de la ora 20,00, la o întâlnire aniversară cu publicul şi cu participanţii la ediţia din acest an a festivalului de la Alexandria, scrie agerpres.ro.

De la ora 18,00, în Parcul Vedea, copiii sunt aşteptaţi la spectacolul de teatru "Cei trei purceluşi", un spectacol cu actori şi păpuşi în regia Ioanei Ernea.

De asemenea, de la ora 22,00, în cadrul secţiunii "Cinemateca Târzie" va fi prezentat filmul "Oameni de treabă" în regia lui Paul Negoescu.

"Oameni de treabă", o comedie neagră cu Iulian Postelnicu în rol principal, spune povestea unui poliţist din mediu rural prins într-o serie de întâmplări nefaste ce îl obligă să ia decizii radicale.

În 2022 filmul a fost distins cu Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo, iar la Gala Premiilor Gopo 2023 a obţinut nu mai puţin de şase trofee.

Filmul va putea fi urmărit pe Platoul ANAF, iar intrarea este liberă.

Proiecţia de la Alexandria va fi urmată de un Q&A cu regizorul şi scenaristul filmului.

Adolescenţi din 15 oraşe diferite din ţară, alături de comunitatea din Alexandria, participă, în perioada 11 - 18 august, la cea de a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr "Ideo Ideis".

Ediţia de anul acesta se desfăşoară sub îndemnul "Faci lumea să semene cu tine".

La ediţia 2023 au fost selectate trupele Brightside Drama (Bucureşti), Mircea Albulescu (Câmpina), Praf de Stele (Constanţa), Drama Club (Botoşani), Gong (Roman), Nobody's Group (Bacău), A.C.T. (Bacău). Lor li se vor alătura 20 de adolescenţi selectaţi din opt oraşe din ţară în proiectul #experienţaIdeoIdeis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.