Actorul şi regizorul mexican Gael García Bernal va fi prezent săptămâna viitoare la Festivalul de Film de la Sarajevo în calitate de invitat special şi îl va însoţi astfel pe reputatul cineast Alejandro González Ińárritu, care va fi recompensat cu un premiu onorific pentru întreaga sa carieră, relatează joi EFE potrivit Agerpres
García Bernal va asista la proiecţia noului său film 'Chicuarotes', au informat organizatorii celei de-a 25-a ediţii a festivalului, care se va desfăşura între 16 şi 23 august.
După proiecţia care va avea loc la 21 august, el va susţine un curs magistral de film şi va participa la o întâlnire cu publicul în care va vorbi despre viaţa şi cariera sa.
În 2014, García Bernal a fost recompensat cu premiul 'Inima oraşului Sarajevo' al acestui festival pentru marea sa contribuţie la cinematografie, un premiu care anul acesta îi va reveni lui González Ińárritu.
Gael García Bernal a devenit cunoscut după ce a jucat în filmul 'Amores perros', devenind apoi celebru pentru interpretarea unor roluri memorabile în 'Diarios de Motocicleta', 'Babel', 'Blindess', 'La mala educación', 'Y tu mamá también' sau 'El crimen del padre Amaro', printre alte titluri.
În vârstă de 40 de ani el şi-a făcut debutul ca regizor, în 2007, cu filmul 'Deficit'.
Festivalul de Film de la Sarajevo a luat fiinţă în 1995, în plin război civil bosniac, şi a devenit apoi cel mai mare eveniment cinematografic din sud-estul Europei.
Actorul mexican Gael García Bernal va fi invitatul special al Festivalului de Film de la Sarajevo
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
0

0
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
0

0
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
0

0
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
0

0
Fostele fabrici orădene şi patrimoniul industriei uşoare, readuse în atenţia publicului
0

1.589
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
1.589

6.639
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
6.639

34
Artemis 2: Ziua de joi este hotărâtoare pentru succesul misiunii spre Lună
34

13
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): Simulările sunt o radiografie de moment; ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului
13

14
USAMV şi The Donkey Sanctuary, într-un parteneriat dedicat medicinei măgarului
14

40
O inscripție greacă misterioasă ar putea dezvălui existența unui templu pierdut sub Marea Moschee
40

13
Rockerul Bruce Springsteen își începe turneul politic la Minneapolis
13

40
Care sunt cele mai politicoase țări din lume? Europa domină clasamentul global
40
















Comentează