Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Actriţa britanică Florence Pugh a lansat primele sale melodii în calitate de cântăreaţă şi compozitoare

people.com
Florence Pugh

Actriţa britanică Florence Pugh a lansat primele sale melodii în calitate de cântăreaţă şi compozitoare, informează vineri site-ul publicaţiei britanice The Guardian.

Acestea sunt incluse pe coloana sonoră a peliculei "A Good Person", cel mai recent film în care joacă vedeta, informează Agerpres.

Pugh a compus şi interpretat două melodii: balada ambientală "The Best Part" şi o piesă sfâşietoare, acompaniată de pian, "I Hate Myself". Fiecare dintre piese este cântată în film de personajul interpretat de Pugh, Allison, o muziciană promiţătoare a cărei carieră este frânată de o tragedie personală.

"Am scris aceste cântece pentru ca personajul meu Allison din film să le interpreteze, dar şi ca modalitate de a procesa şi a digera modul ei de gândire şi starea ei de spirit proastă", a explicat Pugh. "A fost incredibil de util şi de greu; am vrut ca unul dintre cântece să reflecte ura pe care ea o nutreşte faţă de sine într-un mod pe care publicul să îl poată înţelege cu adevărat", a povestit actriţa.

"A Good Person" are scenariul şi regia semnate de fostul partener al lui Pugh, Zach Braff, şi o distribuţie în care îl regăsim pe Morgan Freeman. Coloana sonoră a filmului conţine, de asemenea, melodii de The Velvet Underground şi Fenne Lily.

Pugh a jucat recent în dramele "The Wonder" şi "Don't Worry Darling", iar pe viitor va putea fi văzută într-o serie de proiecte hollywoodiene cum ar "Oppenheimer", al lui Christoper Nolan, "Dune: Part Two", în regia lui Denis Villeneuve şi în filmul cu supereroi "Thunderbolts".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.