Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Actriţa Emilia Popescu: Autorităţile nu ne duc dorul. Trebuie să le convingem că nu putem dispărea de tot din viaţa publică

www.fundatiacaleavictoriei.ro
teatru odeon

Actriţa Emilia Popescu, care filmează zilele acestea pentru al doilea lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu, „Încredere”, a declarat pentru News.ro că redeschiderea teatrelor este vitală, comunitatea fiind extrem de afectată. Ea a spus că trebuie găsită o soluţie, dar şi spectacole făcute special pentru perioada în care ne aflăm, anunță news.ro.

„Noi suntem extrem de afectaţi, pe toată planeta. Nesiguranţa ne distruge. Mai ales că mereu îţi faci planuri pe stagiuni. Această soluţie de moment - de a juca în aer liber, o lună, vara - este un compromis. Oamenii au venit la spectacole. Părerea mea e că atâta vreme cât circulă metroul, merg troleibuzele, se călătoreşte cu avionul, trebuie găsită o formulă. Ar trebui găsită o soluţie să se înceapă activitatea şi înăuntru, cu distanţare, cu spectacole făcute special pentru perioada în care ne aflăm - în sensul de două, trei, maxim patru personaje care să poată sta depărtate. Să ne adaptăm şi să avem voie să ne adaptăm şi să intrăm în sală. Trebuie să probăm”, a spus ea.

Citește și: Lider PNL: ‘Marcel Ciolacu e Viorica Dăncilă în pantaloni. PSD a pierdut legitimitatea de a râvni la putere’

Emilia Popescu este de părere că „încă un an în această situaţie - nu ştim de fapt cât durează - nu se poate”.

„Lumea o să fie preocupată, pe bună dreptate, de slujbe, de bani, vor începe şcolile, vor începe alte drame. Trebuie cumva să încercăm să înţeleagă şi autorităţile că poate ar trebui să începem să intrăm în sală cu toate măsurile de protecţie. Şi trebuie să înţelegem şi noi, actorii, că nu putem juca ce am jucat înainte: spectacole mari, grele, cu lume multă. Suntem şi un popor care nu moare dacă nu are cultură... 1% poate duc dorul, dar e nesemnificativ. Nu ne duc dorul nici autorităţile. Cumva trebuie să le convingem că nu putem dispărea de tot din viaţa publică”.

Actriţa consideră că este nevoie de voci mai cunoscute care să ceară insistent şi mai organizat redeschiderea sălilor de teatru.

„Este o încremenire la noi. Lumea aşteaptă ca viaţa să îşi reia cursul de dinainte, ori asta se poate întâmpla poate peste un an. Noi trebuie să încercăm, să avem voie să chemăm şi publicul în săli”.

Citește și: Lovitură pentru Viorel Cataramă! Biroul Electoral Central i-a invalidat candidatura la Primărie

Emilia Popescu va încheia filmările la „Încredere” pe 23 august şi spune că va încerca apoi să facă ceva pentru ca teatrele să primească aprobare de a se redeschide.

„Acţiunile trebuie să fie mai organizate, să fie mai multă insistenţă şi voci mai cunoscute. Trebuie să ne implicăm mai mult şi noi. Am scris pe Facebook, ceea ce nu înseamnă nimic, dar trebuie să şi avem cu ce dacă am vrea să redeschidem. E clar că nu mai putem juca ce era înainte”, a conchis actriţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.