Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Actriţa franceză Catherine Deneuve, care a suferit un accident vascular cerebral pe 5 noiembrie, a fost externată

google.com
catherine deneuve

Actriţa franceză Catherine Deneuve, spitalizată pe 5 noiembrie în urma unui accident vascular cerebral, considerat "foarte limitat şi, deci, reversibil", a fost externată şi se află de câteva zile în convalescenţă în reşedinţa ei din Paris, au anunţat joi mai multe surse din anturajul artistei, confirmând astfel o informaţie publicată în cotidianul Le Parisien, anunță AGERPRES.

Actriţa s-a întors acasă, unde îşi continuă recuperarea

"Catherine Deneuve s-a întors de curând în reşedinţa ei. Se odihneşte şi îşi continuă convalescenţa, sperând să îşi reia activităţile imediat ce acest lucru va fi posibil", a declarat pentru AFP un apropiat al artistei, care a dorit să rămână sub protecţia anonimatului, precizează site-ul francetvinfo.fr.

Potrivit cotidianului Le Parisien, mai mulţi trecători şi proprietari de magazine au văzut-o pe legendara actriţă franceză în ultimele zile în cartierul în care locuieşte, Saint-Germain-des-Pres. "Catherine îşi continuă recuperarea", a adăugat aceeaşi sursă.

Citește și: La final de mandat, Hans Klemm face mărturisiri despre regresul din Justiție în ultimii 3 ani:' O frustrare pe care o am'

La începutul lunii decembrie, actorul Benoit Magimel, care filma pentru lungmetrajul "De son vivant", de Emmanuelle Bercot, alături de Catherine Deneuve, în momentul în care cunoscuta actriţă a suferit un accident vascular cerebral, a declarat pentru AFP că artista "se odihneşte" şi "se simte bine".

Filmările de la "De son vivant" ar trebui să fie reluate la începutul anului 2020

"În mod normal, ne vom reîntâlni la începutul anului pentru a termina aceste filmări. Suntem liniştiţi din acest punct de vedere", a adăugat actorul Benoit Magimel. Filmul regizat de Emmanuelle Bercot, cu care Catherine Deneuve a colaborat deja de două ori (la peliculele "Elle s'en va" şi "La Tete Haute"), prezintă povestea unui fiu (Benoit Magimel) diagnosticat cu cancer şi a mamei sale, interpretată de Catherine Deneuve, în timp ce un medic ajunge să fie prins în dinamica relaţiei mamă-fiu şi încearcă să îşi facă meseria.

Filmările, ce aveau o durată programată de nouă săptămâni, au început pe 11 octombrie şi au continuat câteva săptămâni după spitalizarea actriţei Catherine Deneuve.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.