DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Actriţa Gal Gadot a vorbit despre serialul documentar 'Impact' și criticile primite în urma serviciului militar efectuat în armata israeliană

businessinsider.com
Gal Gadot

Actriţa şi producătoarea de origine israeliană Gal Gadot, cunoscută pentru rolul Wonder Woman, a vorbit într-o conferinţă online despre serialul documentar „Impact”, ce va fi lansat în curând, despre cea mai mare luptă dusă de ea şi despre armata israeliană şi criticile care i-au fost aduse pentru efectuarea serviciului militar, potrivit news.ro.

Serialul documentar „Impact cu Gal Gadot”, ce spune poveştile impresionante ale unor tinere care au un impact extraordinar asupra comunităţilor lor, va fi lansat de National Geographic pe 26 iunie, la ora 19:00.

Seria este produsă de Entertainment One şi regizată de Vanessa Roth, premiată cu Oscar pentru scurtmetraj documentar în 2008. Gal Gadot şi Jaron Varsano (Pilot Wave Motion Pictures) sunt producători executivi.

În ciuda faptului că locuiesc în zone afectate de violenţă, sărăcie, discriminare şi dezastre naturale, şase femei rămân de neclintit în acţiunile lor. Tinerele ale căror poveşti sunt relatate în serial trăiesc în Brazilia, Purto Rico, Michigan, California, Louisiana şi Tennessee, însă ele sunt legate de determinarea şi angajamentul pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor din jurul lor. Ele îndrăznesc să iasă în evidenţă, să se facă auzite, să viseze, să creeze şi să inspire, în ciuda tuturor problemelor.

Acţiuni mici cu impact important

„Am vrut să mă folosesc de legătura pe care o am cu publicul meu şi să fac ceva bun din ea, să aduc în prim-plan zone, poveşti asupra cărora camera nu se concentrează neapărat”.

Totul a început cu povestea a 20 de dansatoare din favelele braziliene, prezentată producătorilor de Ryan Pilloto, care a realizat un scurtmetraj. „Ne-am spus: «E perfect. Să clădim un întreg concept în jurul ei, să spunem poveşti care au în centru femei, pentru a încerca să inspirăm alţi oameni să ia atitudine şi să facă bine»”.

În timp, ce i-ar plăcea să creeze acest serial este o comunitate de oameni care vor să facă bine. „Fiecare vrea să reprezinte o schimbare, dar toţi simt că sunt foarte multe de făcut. De unde începi? Chestia cu serialul acesta şi ce arată el e că începi cu puţin. Poţi începe cu acţiuni mici şi chiar să ai un impact important. Toţi suntem conectaţi, nu contează unde ne aflăm în lume. În esenţă, toţi suferim din cauza unor probleme similare. Majoritatea are cea mai mare putere. Dacă facem ca acestă conexiune să funcţioneze, este o mare victorie pentru mine”.

Poveştile tuturor femeilor care apar în serial au impresionat-o prin determinarea lor. Lucrul la acest proiect a început în urmă cu aproximativ trei ani. Show-ul este conceput ca unul global, însă în ultimul an şi jumătate, din cauza pandemiei, echipa s-a concentrat pe poveşti americane. „Am găsit enorm de multe poveşti. Foarte greu să alegi pe care să le spui. Este foarte reconfortant să te înconjori de poveşti motivate de bunăvoinţă”.

Serialul va avea „cu siguranţă” un al doilea sezon, a mai spus Gadot, poate chiar şi o serie de cărţi pentru adolescenţi, precum şi un sistem caritabil pentru a le ajuta pe femeile care întreprind diverse acţiuni.

„Vezi femei care au un trecut problematic, de la discriminare la dezastre naturale, dar care nu lasă problemele să le doboare. Practic, ele se folosesc de durerea cu care se luptă şi o transformă în ceva pozitiv. Cred în puterea efectului de domino. Nu sunt poveşti pe care le auzi în fiecare zi. Eu am învăţat multe de la aceste femei. Este foarte uşor să te victimizezi şi să îţi plângi de milă, iar ele fac exact opusul”.

Cea mai mare provocare

Pentru Gadot, cea mai importantă luptă pe care a dus-o a fost aceea pentru o remuneraţie corectă.

„Ca femeie, asta ar fi cea mai importantă chestie. Ca om, mă lupt cu multe alte probleme, dar cred că lucrul pentru care am luptat cel mai mult a fost remuneraţia egală cu a colegilor mei bărbaţi”.

Cât despre principala super-putere pe care o au femeile, în opinia ei, e dată de natură - faptul că pot face copii.

„Când vorbim despre întreaga problemă a egalităţii de gen, ar trebui mereu să includem bărbaţii. Cred că totul porneşte de la educaţie. De aceea mă bucur pentru «Wonder Woman». Fetele pot merge să îl vadă şi să fie inspirate de acest personaj. Dar este important şi ca băieţii să vadă o femeie foarte puternică, ce poate face lucruri uimitoare, pe care o pot admira. Sper că într-o zi nu va mai fi o problemă, că vom fi toţi egali”.

Femeile care au avut impact asupra ei şi pe care le inspiră

„Cel mai bun model pe care îl ai este cel cu care creşti - aşa că sunt mama, bunica mea. Mama mea este încă profesoară şi ne-a învăţat, pe mine şi sora mea, să fim încrezătoare, să ne iubim, să visăm, să îndrăznim. După ce am crescut, au fost multe femei care m-au inspirat: Maya Angelou, eram obsedată de ea, Madonna, care era un fel de idol al meu, Hillary Clinton, Michelle Obama, Angela Merkel. Sunt multe femei care mă inspiră”.

Departe de a se considera un mentor, actriţa afirmă că încearcă de fiecare dată când îi este cerut să ajute.

„Iubesc oamenii şi văd ce e mai buni în ei. Am încercat de fiecare dată să ajut şi sper că voi avea tot mai multe ocazii să fac asta. Cel mai bun mod de a le inspira pe fiicele mele este să încerc să fiu un model bun pentru ele. Cel mai important e să le învăţ să se iubească pe ele, pentru că aşa îşi găsesc cea mai mare putere, când simt că sunt capabile, independente, minunate. Când te iubeşti, atunci ai cea mai mare putere”.

Armata şi criticile primite

Gal Gadot a fost deseori criticată online pentru faptul că a efectuat serviciul militar în armata israeliană, lucru obligatoriu pentru orice cetăţean, dar şi pentru opiniile exprimate legat de conflictul cu Hamas. Ea spune că sunt dovada ignoranţei.

„Cred că multe vin din ignoranţă, pentru că mulţi nu înţeleg ce fac cei mai mulţi în armată în Israel sau ce am făcut eu în timpul serviciului militar. Ce funcţionează cel mai bine pentru mine e să încerc să nu ascult tot acest zgomot şi să încerc să fac bine, să aduc lucrurile în care cred, să implementez valorile în care cred. Internetul poate fi foarte, foarte întunecat şi plin de ură şi negativism. Când le citesc îmi dau seama că oamenii ăştia nu au nicio idee legat de ce am făcut. Să fii israelian, să mergi în armată este ceva integral. E ceva obligatoriu. Toată lumea face serviciul militar. Şi, apropo, toţi din Israel visează că urmaşii lor nu vor trebui să efectueze serviciul militar, pentru că totul va fi minunat, va fi pace în Orientul Mijlociu. Este ceea ce este”, a concluzionat ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.