Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Actriţa Lena Dunham, creatoarea serialului 'Girls' s-a căsătorit în secret cu muzicianul Luis Felber

pagesix.com
Lena Dunham

Actriţa, scenarista şi producătoarea de televiziune Lena Dunham, creatoarea serialului "Girls", s-a căsătorit cu iubitul ei, muzicianul Luis Felber, în cadrul unei ceremonii care a fost organizată weekendul trecut, informează site-ul thecut.com.

Potrivit Page Six, cei doi artişti s-au căsătorit în cadrul unei "ceremonii secrete".

Luis Felber, care a adoptat numele de scenă Attawalpa, a părut că dorea să facă public un indiciu despre această nuntă, organizată duminică dimineaţă, în momentul în care a distribuit cântecul "This Will Be Our Year" al grupului The Zombies în secţiunea Story a contului său de Instagram.

Lena Dunham publicase versurile aceluiaşi cântec în luna iunie, pe contul ei de Instagram, pentru a sărbători ziua de naştere a partenerului ei de viaţă.

Luis Felber a dezvăluit pentru The New York Times că el şi Lena Dunham s-au cunoscut anul trecut la Londra, în timpul primului lockdown. "Prima dată când am ieşit împreună în oraş, nu ne-am oprit din vorbit, cred, vreo opt ore", a dezvăluit muzicianul.

Lena Dunham a confirmat în aprilie că are o relaţie cu Luis Felber, care începuse cu câteva luni în urmă. În august, cei doi artişti au păşit pentru prima dată împreună pe covorul roşu în calitate de cuplu la premiera londoneză a filmului "Zola".

În trecut, actriţa şi scenarista americană a avut o relaţie cu un alt muzician, Jack Antonoff. Cei doi au format un cuplu timp de cinci ani, dar s-au despărţit în decembrie 2017, potrivit Agerpres.ro.

După succesul fenomenal al serialului "Girls", produs de HBO, Lena Dunham a creat de curând o nouă producţie TV apreciată de public şi de telespectatori, serialul "Industry", care a avut premiera în toamna anului 2020. În prezent, vedeta americană lucrează la un film pentru marile ecrane, "Sharp Stick", în calitate de regizoare, scenaristă şi producătoare, şi care va fi lansat în 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.