Actriţa porno Stormy Daniels, care susţine că a avut o legătură cu Donald Trump în urmă cu peste zece ani, detaliază fără menajamente anatomia preşedintelui american, în extrase ale viitoarei sale autobiografii, publicate marţi în The Guardian, informează miercuri AFP preluată de Agerpres.
"Aceasta a fost probabil relaţia sexuală cea mai puţin impresionantă pe care am avut-o vreodată, însă el nu este desigur de această părere", scrie Stormy Daniels, pe numele său adevărat Stephanie Clifford, în cartea sa ce va apărea la începutul lui octombrie, "Full Disclosure".
Stormy Daniels îşi însoţeşte relatarea cu detalii explicite privind anatomia omului de afaceri. Aceste descrieri, însoţite de o referinţă la un personaj în formă de ciupercă din jocul video "Mario Kart", au provocat marţi mare amuzament pe Twitter, unde aceste cuvinte au figurat printre subiectele cele mai comentate în SUA.
Stormy Daniels asigură că a avut o relaţie sexuală cu Trump în 2006, la câteva luni după naşterea ultimului copil al magnatului new-yorkez, Barron, şi pe vremea când Trump era deja căsătorit cu Melania. Fostul avocat al preşedintelui, Michael Cohen, a admis în faţa justiţiei că a plătit-o pe Stormy Daniels cu 130.000 de dolari, la cererea lui Donald Trump, pentru a-i cumpăra tăcerea cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016.
Trump, care a negat mereu că a avut o relaţie cu actriţa de filme pentru adulţi, a recunoscut că şi-a plătit avocatul.
Avocatul lui Stormy Daniels, Michael Avenatti, a apărat cartea clientei sale, afirmând că cel mai important nu este descrierea presupusei legături. "De fapt, este descrierea vieţii sale şi a rolului său de femeie modernă căreia nu-i este frică să spună adevărul în faţa puterii", a reacţionat el pe Twitter.
Apariţia cărţii "Full Disclosure", prevăzută pentru 2 octombrie, survine la o lună după apariţia cărţii explozive, dar de cu totul altă factură, semnate de jurnalistul de investigaţie Bob Woodward, care descria o preşedinţie a lui Trump cufundată în haos.
Actriţa porno Stormy Daniels dă detalii intime despre relația cu Donald Trump
București
9°C
Articole Similare

15
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
15

1.804
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
1.804

3.244
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
3.244

86
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
86

93
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
93

97
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
97

7.002
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
7.002

2.508
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
2.508

89
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
89

3.965
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
3.965

4.470
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
4.470

28
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
28

3.820
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.820
















Comentează