Actul de acuzare împotriva lui Donald Trump, care vizează tentativa de răsturnare a rezultatului alegerilor din 2020, revizuit de procurorul special Jack Smith

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 28-08-2024

Actualizat: 28-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: The New Yorker

Procurorul special Jack Smith, care instruieşte dosarul în care fostul preşedinte republican Donald Trump este acuzat de tentative ilegale de răsturnare a rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2020, a publicat marţi un act de acuzare revizuit, care să ţină cont de o decizie recentă a Curţii Supreme cu privire la imunitatea penală a preşedinţilor americani, relatează AFP, citat de news.ro.

Documentul - care conţine aceleaşi patru capete de acuzare ca cel dinainte - a fost emis la 1 august 2023.

Acest document ”traduce voinţa acuzării de a respecta şi aplica concluziile şi instrucţiuniel Curţii Supreme”, precizează într-un comunicat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Justiţiei, Peter Carr.

El se referă la o hotărâre fără precedent prin care cea mai înaltă jurisdicţei americană îi recunoştea, la 1 iulie, preşedintelui Statelor Unite o ”prezumţie de imunitate” în privinţa unora dintre actele sale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri