Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Actul de justiție din Covasna este blocat: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna își suspendă activitatea timp de cinci zile

procurori dosare

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au decis luni, în cadrul Adunării Generale, suspendarea activităţii cu publicul timp de cinci zile, în semn de protest faţă de modificarea legilor Justiţiei prin OUG 7/2019, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Victor Ponta anunță BREAKING NEWS: 'Ponta îl laudă pe Dragnea: Da, chiar îl laud!'

"S-a hotărât, cu majoritate de voturi, suspendarea activităţii cu publicul pe timp de 5 zile la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, începând cu data de 25.02.2019, urmând ca în cazul în care solicitările procurorilor nu sunt satisfăcute, aceştia îşi rezervă dreptul de a adopta şi alte forme de protest mai radicale", se arată într-un comunicat de presă.

Procurorii covăsneni consideră că modificările aduse Legilor justiţiei prin actul normativ emis de Guvernul României pot conduce la un "blocaj instituţional" şi ar putea pune Ministerul Public în "imposibilitatea de a-şi realiza atribuţiile specifice".

"Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, convocată în baza Hotărârii nr.95/20.02.2019 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în vederea exprimării unui punct de vedere referitor la modificările Legilor nr. 303/2004, nr.304/2004 şi nr.317/2004, aduse prin OUG nr. 7/2019, şi-a însuşit şi susţine, în unanimitate, punctul de vedere emis de Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că modificările aduse Legilor justiţiei prin actul normativ emis la data de 19.02.2019 de Guvernul României pot conduce la un blocaj instituţional şi ar pune Ministerul Public în imposibilitatea de a-şi realiza atribuţiile specifice prevăzute de Constituţia României şi legile organice. De asemenea, Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna şi-a însuşit şi a adoptat cele 11 revendicări / declaraţii de principiu comunicate de Forumul Judecătorilor din România către Adunările Generale ale instanţelor şi parchetelor, în scopul apărării independenţei justiţiei, a statului şi intereselor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, a asigurării garanţiilor necesare consolidării independenţei şi a imparţialităţii magistraţilor şi înţelege să mandateze această organizaţie pentru a reprezenta procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna în discuţiile cu autorităţile", se mai arată în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.