Acuzații GRAVE din partea FRF la adresa medicului Pompiliu Popescu: Cu ce l-au prins federalii

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 12-05-2016

Actualizat: 12-05-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Federația Română de Fotbal a făcut precizări, pe site-ul său oficial, despre încheierea colaborării cu doctorul Pompiliu Popescu, FRF indicând că nu l-a demis pe medicul echipei naționale și că își rezervă dreptul de a se adresa justiției din cauza unor "acuze total nefondate" aduse de acesta.

"Federația Română de Fotbal nu l-a demis pe medicul Pompiliu Popescu, aceste presupuneri neavând cum să se întâmple potrivit cadrului legal. Prin împlinirea vârstei de pensionare, contractul de muncă al lui Pompiliu Popescu a încetat. Din acest moment, dumnealui nu mai făcea parte de facto din rândul angajaților FRF.

Citește și: Cele mai populare nume în Europa: Cum figurează România / FOTO

Ulterior, negocierile pentru încheierea unei noi colaborări au eșuat. Unul din principalele argumente: în urma analizei raportului financiar privind achiziția medicamentelor pentru loturile reprezentative a reieșit clar faptul că în perioada de activitate a medicului Pompiliu Popescu au existat cheltuieli nejustificate în aceasta zonă", a precizat FRF.

Prin eficientizarea procedurilor de achiziție și fără ca această zonă sa mai fie în responsabilitatea exclusivă a lui Pompiliu Popescu, FRF a reușit să asigure același necesar cu o economie de 90.000 de euro, în condițiile în care achizițiile de medicamente și susținătoare de efort se fac în continuare prin farmaciile utilizate de doctorul Popescu, a explicat Federația.

Citește și: Sfântul Gheorghe a fost interzis într-o țară importantă

"Asistăm cu mâhnire la o serie de acuze total nefondate din partea domnului Pompiliu Popescu și ne rezervăm dreptul a acționa în instanță în urma acestora. Rămâne, în același timp, o nedumerire: dacă aceste acuzații nu ar fi minciuni, atunci de ce ele nu au existat în cei doi ani de colaborare cu domnul Popescu, ci abia acum când, potrivit legii, a împlinit vârsta pensionării?", a adăugat FRF.

Federația anunțase miercuri despărțirea de Pompiliu Popescu, după o colaborare de mai bine de 25 de ani.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri