Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acuzații grave la adresa lui Donald Trump, se cere ANCHETĂ în Congres! Detaliile ȘOCANTE oferite de 3 femei: 'Avea mâinile peste tot, m-a sărutat şi m-a pipăit'

Donald Trump

Trei femei, care l-au acuzat deja pe Donald Trump, anul trecut, de comportament sexual nepotrivit, au făcut luni declaraţii împotriva preşedintelui american şi au cerut deschiderea unei anchete de către Congresul SUA, una dintre ele povestind că a fost sărutată cu forţa de Trump, relatează AFP.

Cele trei femei, cu vârste cuprinse între 30 şi peste 70 de ani, au făcut deja mărturisiri în timpul campaniei prezidenţiale din SUA din 2016. Ele au vorbit luni în cadrul emisiunii matinale de la NBC, iar Casa Albă a calificat imediat declaraţiile lor drept 'acuzaţii false', scrie agerpres.ro.

Citește și: Foarte interesant! Cum arată ‘nepoata necunoscută’ a Regelui Mihai

Rachel Crooks, care avea 22 de ani în 2005, a povestit că miliardarul a sărutat-o pe gură fără acordul ei pe când lucra ca recepţioner la Trump Tower. Ea a explicat că s-a simţit 'puţin ameninţată' ca şi cum 'nu ar fi avut de ales'.

'Aşadar, le cer membrilor Congresului să lase deoparte afilierea lor politică şi să ancheteze comportamentul sexual inadecvat al domnului Trump', a spus ea.

Citește și: ANRE pregătește o nouă lovitură: Cine vor fi cei afectați

La rândul său, Jessica Leeds l-a acuzat pe Trump că a atins-o fără consimţământul ei într-un avion în anii '70, pe vremea când actualul preşedinte era om de afaceri. 'Avea mâinile peste tot, m-a sărutat şi m-a pipăit', a mărturisit ea.

Samantha Holvey, care a participat la concursul de frumuseţe Miss USA, a declarat că Donald Trump, care s-a întâlnit cu participantele în culise, le-a privit obraznic, ca şi cum ar fi fost 'o bucată de carne'.

Citește și: PNL trage un semnal de alarmă: Cum a încălcat Guvernul legea fundamentală a României .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.