DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Acuzații grave la adresa primarului general al Capitalei: Executa ordine de la Kremlin

dan cristian popescu

Viceprimarul Sectorului 2, liberalul Dan Cristian Popescu, o atacă dur pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei. El susține că aceasta ”ar primi ordine de la Kremlin” și de aceea ar refuza să pună pe ordinea de zi un punct prin care numele Parcului Tolbuhin să poarte un alt nume și nu al unui soldat de frunte al Armatei Roșii:

”În anul în care marcăm Centenarul Marii Unirii, primarul general al municipiului BucurestiGabriela Firea, execută ordinele primite de la Kremlin.

A trecut aproape un an de zile de când Consiliul Local Sector 2 al Municipiului București a adoptat în unanimitate o hotărâre de consiliu prin care solicita Primăriei Capitalei să schimbe denumirea Parcului Tolbuhin. Cu toate acestea, Gabriela Firea refuză să introducă pe ordinea de zi a CGMB proiectul de hotărâre pentru schimbarea denumirii Parcului Tolbuhin din cauza unei scrisori primite de  la Guvernatorului orașului Sankt Petersburg, care se opune dorinței cetățenilor sectorului 2.

Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2, inițiatorul acestui demers de schimbare a denumirii parcului respectiv a declarat că “este nepermis să-l mai onorăm pe Fiodor Tolbuhin, unul dintre comandanții de seamă ai Armatei Roșii, armată care nu s-a limitat numai la eliberarea României de fascism, ci a adus cu ea elementele unei armate de ocupație. Nimeni nu are nimic cu poporul rus, cultura rusă, cu Federația Rusă și nu e un demers în niciun fel împotriva acestora.”

Viceprimarul sectorului 2 a transmis, în cursul acestei săptămâni, o scrisoare primarului general al Capitalei prin care îi solicită să introducă pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului General al Municipiului București proiectul de hotărâre prin care Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București a aprobat, prin HCL S2 nr. 215/2017, solicitarea de schimbare a denumirii Parcului Tolbuhin.

Decizia de schimbare a denumirii parcului a fost luată ca urmare a solicitării cetățenilor din sectorul 2 și în urma unei ample consultări publice, precum și a unei întâlniri care a avut loc la sediul Primăriei sectorului 2 cu reprezentanții cetățenilor și organizațiilor civice, precum și cu un reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la București. Consider că doleanțele cetățenilor din sectorul 2 sunt mai importante decât scrisoarea Guvernatorului orașului Sankt Petersburg ”, a mai declarat Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2.”, spus acesta intr-un comunicat de presa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.