Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acuzații uluitoare la adresa lui Traian Băsescu: 'El este creierul!'

Acuzații uluitoare la adresa lui Traian Băsescu. Marian Căpăţână, omul acuzat cpăar fi fost intermediarul şpăgii dintre Mircea Băsescu şi familia lui Bercea Mondial, susţine că Traian Băsescu a fost cel care a orchestrat toată operaţiunea.

Citește și: Elena Udrea face noi dezvăluiri: Ce spune despre banii lui Iohannis, Blaga și Gorghiu

Căpăţână spune că este o victimă a celor două clanuri şi că aşteaptă sentinţa. "E evidentă toată situația și tergiversarea din partea celorlalți, se vede. Nu am avut nicio implicare în tot dansul ăsta și se efectiv sunt victima înțelegerii dintre familia Băsescu și familia Bercea. Ei între ei s-au înregistrat, iar creierul acestei întregi scene de umor este cappo di tutti cappi al României, Traian Băsescu", a dezvăluit Căpățână.

Citește și: EXPLOZIV Extrasele de cont ale Elenei Udrea: Miliarde cheltuite pe haine și distracție

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.