Scriitorul canadiano-haitian Thélyson Orélien, acuzat că a folosit inteligenţa artificială pentru a-şi scrie romanul „C'était ça ou mourir”, este vizat de acuzaţii de plagiat în Canada pentru texte publicate cu mai bine de zece ani în urmă, scrie news.ro.
Ziarul din Quebec La Presse a anunţat miercuri că a constatat că o cronică a lui Thélyson Orélien, publicată în 2013 de ziar, este „aproape în întregime” o „traducere uşor modificată” a unui articol publicat cu câteva zile mai devreme de ziarul filipinez The Philippine Star, care este încă disponibil online.
Deasupra articolului în cauză, ziarul La Presse precizează acum că „de la publicarea acestui text, am aflat că autorul său a comis un act de plagiat”.
Acest cotidian din Quebec, precum şi grupul audiovizual public Radio-Canada menţionează şi alte texte, care conţin pasaje plagiate, publicate de scriitor în special în HuffPost Québec sau pe bloguri.
Radio-Canada a identificat fraze preluate și într-o povestire premiată
Radio-Canada menţionează, de asemenea, în articolul său că o povestire a lui Thélyson Orélien, care a câştigat un premiu acordat de grupul public în 2010, conţine fraze preluate din cartea „Le matin des magiciens” de Louis Pauwels şi Jacques Bergier, publicată în 1960.
„Îndoielile noastre cu privire la modul în care Thélyson Orélien a utilizat inteligenţa artificială au dus la descoperirea unui caz de plagiat”, a declarat redactorul-şef adjunct al ziarului La Presse, François Cardinal, citat în ziar.
„Într-o epocă în care publicul este inundat de informaţii false, rigoarea noastră zilnică în verificarea informaţiilor reprezintă cea mai mare responsabilitate a noastră. Această înşelăciune este dezamăgitoare şi de neiertat”, a adăugat el.
Editura lui Thélyson Orélien investighează acuzațiile
Într-un comunicat difuzat miercuri, editorul quebecois al lui Thélyson Orélien precizează că „a luat cunoştinţă de acuzaţiile relatate în ultimele 24 de ore de diverse mijloace de informare în masă, atât aici, cât şi în străinătate”.
„Luăm aceste acuzaţii foarte în serios, atât pentru autor, cât şi pentru cititorii săi, precum şi pentru încrederea care leagă o editură de publicul său”, au adăugat Les Éditions du Boréal.
De asemenea, editura afirmă că „depune toate eforturile necesare, atât împreună cu autorul, cât şi la nivel intern, pentru a face lumină asupra acuzaţiilor conform cărora autorul ar fi folosit inteligenţa artificială generativă pentru a scrie C’était ça ou mourir”.
Totul a pornit de la acuzația că romanul ar fi fost scris „aproape în întregime” de AI
Autorul în vârstă de 38 de ani este ţinta unor acuzaţii lansate luni de contul anonim Balance ton Claude, care până atunci era unul restrâns, cu 92 de abonaţi, şi care a afirmat că romanul a fost scris „aproape în întregime” de inteligenţa artificială.
Contul precizează că a folosit pentru analiza unor fragmente programul american de detectare Pangram.
Thélyson Orélien a respins marţi aceste acuzaţii.





























Comentează