Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acuzat de ABUZURI SEXUALE, Stefan Hesse, arhiepiscopul de Hamburg, s-a retras din funcţie: Papa Francisc i-a acceptat demisia

Agerpres
papa Francisc

Papa Francisc a acceptat demisia lui Stefan Hesse, arhiepiscopul de Hamburg, care s-a retras din funcţie după ce un grup de avocaţi germani a dat publicităţii un raport de 800 de pagini despre cazuri de abuzuri sexuale comise în oraşul Koln, informează DPA.

Dioceza de Hamburg a confirmat luni decizia liderului de la Vatican.

Stefan Hesse este unul dintre clericii care şi-au înaintat demisiile sau au intrat în concedii fără plată după publicarea acelui raport, care a descoperit că, între 1975 şi 2018, cel puţin 202 persoane din arhidioceza de Koln erau suspectate de implicare în astfel de abuzuri şi că 63% dintre persoanele acuzate erau clerici.

Vezi și: Guvernul Cîțu pregătește o lege anti-defăimare politică la televiziunile de știri .

În aproape jumătate dintre cazuri - 47% -, acuzaţiile se referă la abuz sexual şi la abuz sexual în formă agravată. Restul de 53% din cazuri au fost clasificate ca încălcări ale conduitei profesionale şi alte comportamente sexuale neadecvate.

Stefan Hesse a fost directorul de personal în Arhidioceza Catolică din Koln în perioada de timp acoperită de acea investigaţie, care a fost condusă de avocaţii specializaţi în drept penal Bjoern Gercke şi Kerstin Stirner.

Demisia arhiepiscopului de Hamburg intervine în aceeaşi zi în care Vaticanul a pedepsit doi episcopi polonezi pentru neglijenţă în combaterea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor în diocezele lor, potrivit unui dublu comunicat dat publicităţii de nunţiul papal din Polonia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.