Ana Oprea, tânăra rănită grav în incendiul produs în martie 2022 la centrul SPA din hotelul Kronwell din Brașov, contestă modul în care a fost gestionată ancheta procurorilor și susține că, dincolo de trimiterea în judecată anunțată recent de procurori, cazul ar fi fost marcat de tergiversări, omisiuni și riscuri majore legate de prescripție.
Reacția vine după ce, la 5 februarie 2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a anunțat trimiterea în judecată a unei societăți comerciale și a patru angajați ai acesteia pentru vătămare corporală din culpă, în legătură cu incendiul din 15 martie 2022. Procurorii au precizat că au instituit și un sechestru asigurător în valoare de 1,5 milioane de euro asupra unui imobil aparținând persoanei juridice, în condițiile în care victima s-a constituit parte civilă cu 4,5 milioane de euro.
În comunicatul parchetului se arată că dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov la 4 decembrie 2025, după ce cazul fusese anterior instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. La 8 decembrie 2025 a fost extinsă urmărirea penală, iar la 31 decembrie 2025 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de societatea comercială și patru persoane fizice – administratorul/director executiv, managerul centrului SPA, un asistent-manager coordonator housekeeping și o recepționistă. Rechizitoriul a fost emis la 3 februarie 2026, iar cauza a fost trimisă spre soluționare Judecătoriei Brașov.
Patru ani de anchetă și acuzații de tergiversare
În scrisoarea transmisă presei, Ana Oprea susține că, în cei aproape patru ani de la incendiu, dosarul ar fi fost ținut „în moarte clinică” aproximativ doi ani, fără explicații clare, în perioada în care era instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. Ea afirmă că, în pofida demersurilor repetate și a avertismentelor privind riscul prescripției, ancheta ar fi stagnat.
Victima subliniază că, potrivit chiar comunicatului Ministerului Public, dosarul a fost preluat la Tribunal „urmare a semnalării în presă”, sugerând că impulsul decisiv pentru accelerarea anchetei ar fi venit abia după expunerea publică a cazului. Ea arată că, după preluare, au fost efectuate rapid audieri și acte procedurale, ceea ce, în opinia sa, demonstrează că nu complexitatea cauzei ar fi fost problema, ci lipsa de acțiune anterioară.
Ana Oprea atrage atenția asupra termenului de prescripție pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, susținând că acesta s-ar împlini în martie 2027. În aceste condiții, spune ea, intervalul rămas pentru parcurgerea procedurii de cameră preliminară, a judecății pe fond și a eventualului apel este unul critic. „Orice amânare nejustificată” ar putea duce, afirmă victima, la o „amnistie mascată prin prescripție”.

Acuzații de mușamalizare și falsuri
În documentul transmis redacției, Ana Oprea vorbește despre ceea ce numește „probe ale unei mușamalizări orchestrate”, invocând suspiciuni legate de falsificarea unor semnături, antedatarea unor documente și afișe sau existența unor înscrisuri pe care le consideră „imposibile cronologic”. Ea susține că ar fi cerut încă din februarie 2024 extinderea urmăririi penale pentru posibile fapte precum falsuri sau favorizarea făptuitorului, însă solicitările ar fi fost ignorate o perioadă îndelungată.
Procurorii, în comunicatul oficial, au arătat că incendiul din 15 martie 2022 s-a produs în incinta centrului SPA de la etajul al doilea al hotelului, ca urmare a unor grave omisiuni și inacțiuni. Printre acestea se numără punerea la dispoziția clientului a unei substanțe inflamabile concentrate fără respectarea formulei de diluție și fără instrucțiuni de manipulare, lipsa afișării regulilor de utilizare a saunei și a avertismentelor privind riscul de incendiu, precum și funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu, ceea ce ar fi dus la absența unor proceduri de urgență și la instruirea deficitară a personalului.
Ancheta a stabilit că victima a suferit arsuri de gradul II, III și IV pe aproximativ 40% din suprafața corporală, necesitând între 170 și 180 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile i-au pus viața în primejdie și au generat un prejudiciu estetic grav și permanent.
Disputa privind sechestrul și despăgubirile
În ceea ce privește măsura sechestrului asigurător de 1,5 milioane de euro, instituită asupra unui imobil al societății, procurorii au precizat că aceasta a fost dispusă pentru garantarea reparării pagubei, în condițiile în care partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 4,5 milioane de euro.
Ana Oprea susține însă că sechestrul ar putea fi ineficient, afirmând că imobilul vizat ar fi deja ipotecat, potrivit unui extras de carte funciară. În opinia sa, fără extinderea măsurii asupra altor active, garanția pentru despăgubiri riscă să rămână „doar pe hârtie”. Ea mai afirmă că ar fi existat probleme legate de notificarea asigurătorului, ceea ce ar fi diminuat șansele unei despăgubiri reale.
La finalul scrisorii, victima subliniază că miza demersului său nu este doar una financiară. „Justiția autentică nu înseamnă doar despăgubiri”, arată ea, insistând că obiectivul principal este tragerea la răspundere penală a celor vinovați înainte de intervenirea prescripției.





























Comentează