Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acuzatii GRAVE ale unui oficial militar: Turcia sprijina Statul Islamic

turcia

Un lider influent al forţelor paramilitare şiite din Irak, Hadi al-Ameri, a declarat luni că nu vede nicio schimbare în poziţia Ankarei faţă de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), în pofida ofensivei aeriene turce, după cum a relatat France Presse.

'Cred că (loviturile) lansate de Turcia erau menite să sprijine Daesh' (acronimul arab al Statului Islamic), a declarat Ameri, liderul forţei Hachd al-Chaabi (Unităţile de mobilizare populară). Guvernul irakian a făcut apel la această coaliţie compusă din diferite grupuri paramilitare, în majoritate şiite, pentru a ajuta la recucerirea zonelor care au căzut în mâinile Statului Islamic.

'Turcia a susţinut mereu Statul Islamic' aşa cum arată bombardamentele în nordul Irakului asupra poziţiilor Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK), acesta însuşi un inamic al Statului Islamic, afirmă acelaşi lider şiit irakian.

Potrivit acestuia, 'Turcia nu şi-a schimbat poziţia. Ea desfăşoară operaţiuni contra PKK, care îi ajută pe kurzi să lupte împotriva Daesh în Siria'.

Hadi al-Ameri a făcut aceste declaraţii după o întâlnire la Bagdad între şeful diplomaţiei irakiene, Ibrahim al-Jaafari, şi omologul său iranian Mohammad Javad Zarif.

Turcia, care tolerează organizaţiile radicale care luptă împotriva regimului de la Damasc, a lansat în ultimele zile o ofensivă aeriană împotriva Statului Islamic în Siria după un atentat sinucigaş în sudul teritoriului său (soldat cu 32 de morţi) şi un atac jihadist asupra unui post de frontieră al armatei turce.

În cadrul acestei ofensive, Turcia a atacat totodată poziţii ale rebelilor kurzi, riscând să anuleze armistiţiul fragil din ultimii doi ani.

Un oficial militar american a declarat luni că SUA şi Turcia au decis să acţioneze în comun pentru a scăpa nordul Siriei de jihadiştii din Statul Islamic, de-a lungul frontierei turce.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.