Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acuzaţii GRAVE la Spitalul din Arad: Un pacient a rămas paralizat după intervenția medicilor

Europa FM
doctor medic spital

Un pacient de 78 de ani a fost externat din spital după două săptămâni, pe jumătate paralizat. Fiul bărbatului internat spune că tatăl său a fost închis ore în şir într-un salon fără tratament, apă şi mâncare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pacientul suferise un AVC, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe unde a fost ignorat timp de opt ore. Într-un final a fost mutat într-un salon, unde la fel a fost abandonat alte 16 ore. În tot acest timp bolnavul nu a primit nici măcar apă sau mâncare desi suferea de diabet. Situaţia a fost făcută publică de fiul său, avocat, care vrea acum să depune o plângere penală.

„Tatăl meu, în vârstă de 78 de ani, a ajuns la spital pe picioarele sale, dar l-am scos de acolo pe braţe şi în cărucior cu rotile, pentru că a paralizat parţial. În ziua în care a suferit AVC, a ajuns la UPU în jurul orei 15,00, unde i-au făcut un examen la computerul tomograf. Au stabilit că într-adevăr a suferit un AVC, dar l-au pus pe un scaun şi l-au aruncat într-un colţ jos la UPU. Până noaptea, la ora 23,30, nu l-a mai băgat nimeni în seamă. L-au ţinut nemâncat şi fără tratament, deşi este şi diabetic şi suferise un AVC. Se ştie că în cazul unui accident vascular cerebral este esenţial să se intervină cu tratament în câteva ore, pentru a se evita sechelele neurologice. În schimb, l-au dus la o clinică privată unde l-au închis într-o cameră până a doua zi la ora 15,00, când i-a venit testul COVID-19 negativ. Acolo, aceeaşi poveste, fără mâncare şi fără tratament medical”, povesteşte Alexandru Nistor.

Citește și: SURSE - Băsescu pregătește un atac în FORȚĂ: cum s-au făcut jocurile în culisele negocierilor de pe dreapta

Acesta nu este un caz singular. În urmă cu două zile, o femeie însărcinată în luna a şaptea şi fătul ei au murit, tot din cauza doctorilor de aici. Sau cel puţin asta spun medicii din Timişoara, care sunt de părere că mama şi copilul puteau fi salvaţi, dacă femeia ar fi fost intubată. Cazul este anchetat acum, atât de DSP cât şi de procurori, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culp. De asemenea, managerul spitalului, Florina Ionescu, a cerut o anchetă internă.

„Mi-e greu să cred că sunt sabotată din interior, o să analizăm ce se întâmplă în comitetul director, voi cere şi directorului medical explicaţii legate de ceea ce se întâmplă în acest moment în spital. Treaba mea este să asigur medicilor condiţii optime pentru desfăşurarea actului medical, eu nu pot să mă implic în derularea actului medical doar în momentul în care apar erori de acest gen pot interveni cu anchete interne şi cu aplicarea sancţiunilor care se impun. Directorul medical are în subordine toţi medicii şi şefii de secţii, este şi preşedintele Consiliului Medical şi normal că are şi atribuţia de a se implica în gestionarea cazurilor critice şi de a le coordona”, a spus Florina Ionescu, noul director al Spitalului Judeţean din Arad.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.