Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acuzații grele la adresa Ucrainei: ar face trafic de armament cu armele primite din Occident. Se cere comisie de anchetă

Business - CNN.com
beretta fabrica armament

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak îndeamnă Parlamentul ucrainean să înfiinţeze un Comitet însărcnat cu controlul armamentului primit de către Ucraina din Occident în lupta împotriva Rusiei, o iniţiativă care intervine după ce Uniunea Europeană (UE) şi-a exprimat îngrjorarea faţă de un trafic cu armament pe care l-a trimis Kievului destinat unor grupări infracţionale, relatează AFP.

”Parlamentul, ca putere legislativă, ar trebui să se implice în controlul ajutorului de la aliaţi în domeniul Apărării. Obiectivul nostru este să fim cât mai transparenţi posibil în timpul regmului legii marţiale”, a îndemnat joi, într-o postare pe Telegram, Andrii Iermak, informează News.ro.

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene dă asigurări, însă, că armamentul furnizat de către Occident este ”înregistrat şi trimis pe front”.

Acest Comitet parlamentar ”se va ocupa de pregătirea şi examinarea problemelor legate de controlul folosirii armamentului primit de la partenerii noştri”, precizează Iermak.

”Transparenţa este cea mai bună reţetă împotriva manipulărilor şi dezinformării ruse”, subliniază el.

Uniunea Europeană a anunţat săptămâna aceasta înfiinţarea în Republica Moldova a unui Centru de luptă împotriva crimei organizate, mai ales împotriva contrabandei cu armament provenind din Ucraina vecină.

Kievul să asigurări că monitorizează îndeaproape armamentul pe care-l primeşte din Occident şi că acest lucru este o ”prioritate” a Guvernului lui Volodimir Zelenski.

Ucraina acuză Rusia de faptul că este cea care difuzează o propagandă pe tema proliferării contrabandei cu armament.

Armament uşor este tot mai dsponibil pe teritoriul ucrainean, începând din 2014, când rebeli separatişti ucraineni proruşi susţinuţi de Moscova au făcut secesiune, în două regiuni din bazinul minier Donbas (est), şi au declanşat un război cu armata ucraineană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.