Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aderarea României la Schengen, printre discuţiile Comisiei mixte guvernamentale

enational.ro
schengen

Aderarea României la Schengen a fost unul dintre subiectele discutate în cadrul Comisiei mixte guvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România, a afirmat, marţi, secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba. "Am discutat şi despre aderarea României la Schengen. (...) În protocolul pe care l-am semnat avem un text care reflectă de fapt dorinţa noastră ca inclusiv partea germană a Comisiei mixte privind problemele minorităţii germane din România să fie un avocat activ al României vizavi de guvernul german şi a ne sprijini vizavi de guvernul german în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen. Este un lucru pe care ei l-au promis şi l-au făcut constant. Tocmai aici vine rolul de punte pe care îl vedem în comisie, în minoritatea germană din România", a declarat George Ciamba, la sediul MAE, conform Agerpres.

Întrebat cum se raportează partea germană la obiectivul aderării României la Schengen, Însărcinatul Guvernului federal pentru imigranţi de origine germană şi minorităţi naţionale, Hartmut Koschyk, membru al Bundestag-ului, a precizat că această temă foarte importantă a fost discutată în cadrul comisiei. "Minoritatea germană este (...) un avocat important al intereselor României în Germania şi în Europa. (...) Am discutat această temă importantă şi (...) am preluat acest lucru şi în comunicatul nostru şi pot să vă asigur că acest comunicat va fi transmis şi altor autorităţi importante guvernamentale din Germania", a spus Hartmut Koschyk.

George Ciamba şi Hartmut Koschyk au susţinut marţi, la sediul MAE, declaraţii comune de presă. Evenimentul a avut loc cu ocazia celei de-a XX-a sesiuni a Comisiei mixte guvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România, organizată în perioada 10 - 11 aprilie la Bucureşti. În acest context, la sediul MAE, a fost semnat şi Protocolul celei de-a XX-a sesiuni a Comisiei guvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.