Conformarea cu originalul a actelor prezentate în copie se va putea face şi prin semnătură electronică, fără ca părţile implicate în dosare civile să mai fie nevoite să meargă la instanţă şi să semneze olograf, pe fiecare pagină, „conform cu originalul”. Proiectul USR a fost adoptat miercuri de Camera Deputaţilor şi mai este nevoie doar de promulgarea actului normativ pentru ca măsura să intre în vigoare.
Proiectul a fost inițiat de deputații USR Oana Murariu și Alexandru Dimitriu, care susțin că măsura va reduce birocrația, va scurta timpul pierdut în instanțe și va alinia sistemul judiciar la standardele europene de digitalizare.
„Eliminăm o prevedere absurdă, care le cerea românilor implicați în procese să se deplaseze la instanță pentru a semna olograf o copie, pe care au trimis-o anterior electronic. Ce înseamnă această măsură? Mai puțină birocrație și timp pierdut în instanțe, costuri reduse pentru cetățeni și profesioniști, o justiție mai accesibilă și eficientă, un pas real către digitalizarea sistemului judiciar românesc”, a declarat deputatul USR Alexandru Dimitriu, potrivit comunicatului formațiunii.
Cum se va schimba procedura în instanțe
Potrivit proiectului adoptat, în cazul în care părțile transmit documente în format electronic, acestea vor putea fi declarate conforme prin aplicarea semnăturii electronice, fără prezență fizică și fără semnături olografe pe fiecare pagină.
Deputata USR Oana Murariu subliniază că măsura este necesară în contextul birocratizării excesive din instanțe.
„Ne sufocăm cu atâta birocrație și asta se simte și în instanțele de judecată. Arhivele instanțelor sunt pline de munți de dosare pline de praf, gata să se prăbușească. Digitalizarea este o soluție pentru debirocratizare și asta am urmărit prin proiectul adoptat astăzi de Parlament. Vrem ca oamenii să nu mai fie nevoiți să vină la arhivă și să semneze, filă cu filă, pentru a atesta că documentele sunt conforme cu originalul”, a declarat aceasta.
USR amintește că a inițiat și alte proiecte legislative pentru digitalizarea Justiției, precum comunicarea hotărârilor judecătorești prin e-mail sau repartizarea electronică și aleatorie a dosarelor la executorii judecătorești, în funcție și de gradul lor de încărcare.






























Comentează