Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ADIO vot multiplu! Un serviciu secret va scana cărțile de identitate la viitoarele alegeri

stampila vot

ADIO vot multiplu! Un serviciu secret va scana cărțile de identitate la viitoarele alegeri. La următoarele alegeri, cărţile de identitate vor fi scanate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) astfel încât votul multiplu şi turismul electoral să nu mai fie posibile, potrivit deputatului liberal Mihai Voicu.

Acesta a declarat la Interviurile Europa FM că STS a testat deja scanerele acum doi ani şi că acestea vor fi folosite la alegerile locale de anul viitor, în cazul în care şi Camera Deputaţilor votează această modificare a legii, aprobată deja de Senat.

Între timp, parlamentarii vor vota, până la sfârşitul acestei sesiuni, Legea votului prin corespondenţă, iar Voicu spune că românii din diaspora care vor să voteze astfel vor trebui să se preînregistreze la Autoritatea Electorală, după care vor primi acasă buletinul de vot şi o declaraţie pe proprie răspundere.

Până în acest moment, la Senat s-au votat trei din cele cinci legi electorale, care vor intra pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor în următoarele săptămâni, aceasta fiind camera decizională, urmând ca viitoarele alegeri locale şi generale, care vor avea loc în 2016, să fie organizate după noile reglementări.

Senatorii au stabilit că parlamentarii vor fi aleşi din nou pe listele propuse de partide şi candidaţii nu mai au voie să împartă niciun fel de produs alegătorilor. În timp ce aceste legi erau supuse votului, alte 11 proiecte de acte normative au fost aprobate tacit de Senat, unul dintre ele vizând introducerea votului obligatoriu.

Voicu a spus că acestea vor fi respinse de deputaţi, astfel încât să nu se suprapună cu cele dezbătute şi acceptate de toate partidele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.