DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Adjunctul sefului Inspectoratului Scolar Arad, RETINUT pentru luare de MITA

DNA
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Mihai Spânu, adjunctul şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, inspectorul şcolar Simona Crîsnic şi profesoara Lavinia Biţ ar fi primit de la elevi între 300 şi 500 de euro pentru a-i promova bacalaureatul. Sursele citate mai spun că în urma percheziţiilor din locuinţele acestora au fost ridicaţi aproximativ zece mii de euro şi liste cu nume ale unor absolvenţi de liceu care ar fi plătit ca să promoveze examenul. În timpul anchetei, investigatori sub acoperire s-au prezentat drept părinţi în faţa celor trei dascăli, pretinzând că vor să se asigure că toate probele bacalaureatului vor fi promovate de către copii. În urma audierilor desfăşurate în noaptea de duminică spre luni la Parchetul Tribunalului Arad, Mihai Spânu a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ceilalţi doi suspecţi au fost eliberaţi şi vor fi cercetaţi în stare de libertate. Anchetatorii spun însă că cercetările vor fi extinse pentru că au informaţii că şi alţi profesori ar fi fost implicaţi în această reţea, fiind intermediari care le făceau legătura părinţilor cu inspectorii şcolari. În noaptea de duminică spre luni, procurori ai Parchetului Tribunalului Arad au descins la locuinţele inspectorilor şcolari Mihai Spânu şi Simona Crîsnic şi la domiciliul profesoarei Lavinia Biţ, ridicând mai multe probe într-un dosar de trafic de influenţă la bacalaureat, după ce suspecţii ar fi primit bani în schimbul promisiunii că vor ajuta mai mulţi candidaţi să promoveze examenul. “Din informaţiile existente rezultă că cei trei au promis că vor facilita obţinerea notelor de trecere la bacalaureat”, afirma procurorul de caz Codrin Gavra. Procurorul a precizat că cercetările în acest dosar au început în urma unui denunţ, iar SRI a sprijinit această anchetă. Luni va avea loc prima probă scrisă a bacalaureatului, la disciplina de Limba şi literatura română. Sunt aşteptaţi să participe la această probă 143.968 de absolvenţi, dintre care 129.827 din promoţia curentă, iar alţi 14.141 din promoţiile anterioare, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Educaţiei. Marţi, 1 iulie, absolvenţii clasei a XII-a vor participa la proba scrisă de Limba şi literatura maternă, iar miercuri, 2 iulie, la proba scrisă obligatorie a profilului. Vineri, 4 iulie, se va desfăşura proba scrisă la alegere a profilului şi specializării. Afişarea rezultatelor va avea loc în 7 iulie şi în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţii. Acestea urmează a fi soluţionate în perioada 8 - 10 iulie, iar rezultatele finale vor fi anunţate în 11 iulie. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.