Emisarul special al SUA pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, numit de fostul preşedinte Donald Trump, va rămâne în funcţie şi în noua administraţie Biden, care şi-a reafirmat miercuri intenţia de a re-examina acordul istoric încheiat cu talibanii în urmă cu aproape un an, transmite AFP preluat de agerpres.
"I-am cerut să continue activitatea crucială pe care a început-o", a declarat noul secretar de stat american Antony Blinken în prima sa conferinţă de presă.
Zalmay Khalilzad, născut în Afganistan, a fost ambasador al SUA la ONU, în Irak şi în Afganistan în timpul administraţiei preşedintelui republican George W. Bush.
Acest diplomat experimentat a fost numit de fostul preşedinte Donald Trump pentru a-l ajuta să îşi ţină o promisiune de campanie: aceea de a pune capăt celui mai lung război al SUA.
La nouăsprezece ani de la debutul intervenţiei americane în Afganistan în urma atacurilor din 11 septembrie 2001, Zalmay Khalilzad a ajuns, după câteva luni de negocieri, la un acord cu talibanii, care a fost semnat în Qatar pe 29 februarie anul trecut. Reuşita sa a fost, în general, lăudată de diplomaţi şi specialişti în acest conflict.
Conform acordului, insurgenţii se angajează să nu mai permită organizaţiilor 'teroriste' precum Al-Qaida să opereze din teritoriile pe care le controlează şi să negocieze direct pentru prima dată cu guvernul de la Kabul în speranţa realizării păcii.
În schimb, armata americană trebuie să se retragă complet din Afganistan până la mijlocul anului 2021.
Până la încheierea mandatului lui Donald Trump, Statele Unite au continuat să se retragă într-un ritm alert, chiar dacă negocierile inter-afgane trenează şi încă domneşte violenţa.
Secretarul de stat american Antony Blinken a amintit că mai multe părţi ale acordului cu talibanii nu au fost făcute publice.
'Trebuie să înţelegem exact ce este în acordurile care au fost încheiate între SUA şi talibani pentru a avea o înţelegere deplină a angajamentelor asumate de talibani, precum şi a angajamentelor pe care ni le-am luat noi', a declarat miercuri şeful diplomaţiei americane.
La fel ca Donald Trump, Joe Biden s-a declarat în favoarea încetării acestui război şi a retragerii soldaţilor americani, dar a spus în repetate rânduri că vrea să menţină o mică forţă antiteroristă, ceea ce riscă să fie perceput de talibani ca o nerespectare a acordului.
Administraţia Biden îl păstrează pe negociatorul pentru Afganistan numit de Donald Trump
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

29
Noua cursă spre Lună - Diferențele dintre Apollo și Artemis
29

1.332
UE văzută ca factor de scuritate - Trump a împins mai multe state spre Bruxelles
1.332

41
China reia zborurile directe către Coreea de Nord după șase ani
41

115
Scandal în jurul Bisericii Sfântului Mormânt - Benjamin Netanyahu spune că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acces "total şi imediat" la locul sfânt
115

1.262
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.262

98
Viktor Orban: Ucrainenii încearcă să creeze în Ungaria un guvern pro-ucrainean cu banii lor, cu blocada petrolieră şi cu spionii lor
98

17
Elvețienii susţin reguli mai dure pentru utilizarea reţelelor sociale de către minori
17

162
Presa israeliană, critică la adresa Europei: Europa face astăzi aceeași eroare de calcul și referitor la Iran
162

1.399
Războiul pe mai multe fronturi costă - Parlamentul din Israel a aprobat o majorare masivă a bugetului pentru apărare
1.399

4.766
SUA au avut discuţii cu Teheranul: Trump îi califică pe actualii lideri iranieni ca fiind „foarte rezonabili”
4.766

2.413
Semnal tot mai alarmant că americanii vor să intervină terestru în Iran
2.413

6.961
Jurnalist investigat pentru spoinaj face afirmații explozive: avioanele guvernului Orban ar fi adus în secret bani și obiecte de valoare din Rusia
6.961

46
Australia reduce taxa pe combustibil pentru a scădea costurile
46
















Comentează