Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Administraţia Donald Trump a cerut Rusiei să iniţieze o anchetă în cazul aparentei otrăviri a disidentului Aleksei Navalnîi, aflat în comă

Twitter
Alexei Navalnîi

Administraţia Donald Trump a cerut, marţi după-amiază, Rusiei să iniţieze o anchetă în cazul aparentei otrăviri a disidentului Aleksei Navalnîi, aflat în comă, anunță MEDIAFAX.

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, s-a declarat "profund preocupat" de cazul lui Aleksei Navalnîi şi a cerut o "investigaţie completă", potrivit site-ului de ştiri Axios.com.

"Experţii medicali germani afirmă că datele clinice indică faptul că activistul de opoziţie Aleksei Navalnîi a fost otrăvit în Rusia săptămâna trecută. Noile informaţii despre Navalnîi necesită o investigaţie imediată, completă şi transparentă a autorităţilor ruse, pentru a-i trage la răspundere pe cei responsabili", a comunicat, la rândul său, John Sullivan, ambasadorul SUA la Moscova, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Citește și: Video Cumătrul lui Emi Pian face campanie pentru PNL! A trecut la amenințări fără precedent

Preşedinţia Rusiei a anunţat, marţi, că deocamdată nu este necesară nicio investigaţie în cazul disidentului Aleksei Navalnîi, aflat în comă după ce ar fi fost otrăvit. "Nu înţelegem graba colegilor germani. Avem nevoie de un motiv pentru o anchetă. Până în momentul de faţă, avem doar un pacient în comă", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de publicaţiile Der Spiegel şi Le Figaro. Dmitri Peskov a insistat asupra faptului că până în prezent nici medicii germani nu au identificat vreo substanţă toxică, subliniind că actualul diagnostic poate avea mai multe cauze.

Cancelarul german, Angela Merkel, a cerut luni seară Administraţiei de la Moscova să investigheze presupusa otrăvire a disidentului rus Aleksei Navalnîi, transferat din Rusia în Germania în comă.

În schimb, Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului de la Moscova, a anunţat marţi că suspectează implicarea unor entităţi străine în agresiunea care l-a vizat pe Aleksei Navalnîi, argumentând că ar putea fi vorba de o acţiune menită să amplifice tensiunile politice în Rusia. "Comisia pentru Securitate a Dumei de Stat va primi sarcina de a analiza ce s-a întâmplat, pentru a înţelege dacă a fost o încercare a unor entităţi din state străine de a afecta sănătatea unui cetăţean rus şi de a alimenta tensiunile în Rusia, pentru a formula noi acuzaţii la adresa ţării noastre", a declarat Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat.

Autorităţile germane suspectează că Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse adus în comă în Germania, a fost otrăvit, a afirmat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin. "Suspiciunea este că domnul Aleksei Navalnîi a fost otrăvit; din păcate, au fost mai multe cazuri de acest fel în istoria recentă a Rusiei. Dat fiind că este foarte probabil să fie vorba de un act de otrăvire, este necesară protecţie", a precizat Steffen Seibert.

Citește și: Viceprimarul Capitalei face acuzații la adresa Executivului: Deschiderea școlilor este crimă cu premeditare

Medicii din oraşul rus Omsk, unde Aleksei Navalnîi a fost internat înainte de a fi transferat în Germania, au declarat că disidentul nu a fost otrăvit.

Aleksei Navalnîi, un critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, s-a simţit extrem de rău după ce a băut un ceai într-un aeroport, iar purtătoarea sa de cuvânt crede că a fost otrăvit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.