Administraţia Fondului Cultural Naţional anunţă înscrieri pentru nominalizarea la Premiile AFCN până la 23 februarie

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-01-2023

Actualizat: 24-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Mesagerul de Covasna

Administraţia Fondului Cultural Naţional anunţă înscrieri, până la 23 februarie, pentru nominalizarea la Premiile AFCN pe anul 2022, ajunse la cea de-a 8-a ediţie, potrivit news.ro.

Premiile AFCN se adresează exclusiv organizaţiilor neguvernamentale, care activează în sectorul cultural, sector grav afectat de lipsa de resurse declanşată de pandemie, şi care a continuat să fie activ prin proiectele realizate şi prin infrastructura culturală pe care a susţinut-o.

În 2022 s-au derulat cu co-finanţarea AFCN un număr de 390 de proiecte culturale, dintre care 87% (338 de proiecte) au fost propuse şi realizate de organizaţii neguvernamentale.

"Această a 8-a ediţie a Premiilor este un nou prilej de a face o evaluare reală a rezultatelor finanţărilor acordate, de a da ocazia fiecărei organizaţii să se prezinte în cea mai reprezentativă lumină şi de a multiplica la nivelul publicului iubitor de cultură din toată ţara rezultatele unor proiecte culturale remarcabile", a declarat Irina Cios, directoarea AFCN şi iniţiatoarea proiectului.

Premiile AFCN au rolul de a aduce în atenţia publicului şi a comunităţii culturale exemple de bună practică în producţia şi promovarea culturii Române la nivel local şi internaţional.

Ca la ediţia precedentă, nominalizările se vor face de către un juriu format din reprezentanţii organizaţiilor câştigătoare în anul anterior, pe baza candidaturii transmise de către fiecare organizaţie neguvernamentală interesată, care a derulat proiecte culturale co-finanţate de AFCN, încheiate cu succes şi decontate în 2022 - anuale şi/sau multianuale.

Înscrierea candidaturii, cuprinzând formularul completat şi documentaţia vizuală, se transmite prin e-mail doar la adresa [email protected] până în data de 23 februarie 2022, ora 18.00. Mai multe informaţii sunt disponibile la: www.afcn.ro/afcn/premiile-afcn.html

Premianţii celei de-a 8-a Gale a Premiilor AFCN vor fi anunţaţi în luna mai.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri