Preşedintele Klaus Iohannis nu a fost informat sau consultat cu privire la o posibilă mutare a Ambasadei României din Israel, a anunţat, vineri, Administraţia Prezidenţială, care subliniază că un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia.
"Preşedintele României nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu acest demers. Administraţia Prezidenţială subliniază că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare. Un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia", a precizat Administraţia Prezidenţială cu privire la informaţiile vehiculate în spaţiul public referitoare la intenţia Guvernului de lansare a procesului de relocare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului consideră că iniţiativa Guvernului poate "reprezenta, eventual, cel mult începutul unui proces de evaluare în materie, care poate fi finalizat doar în momentul încheierii negocierilor privind Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, în cadrul căruia statutul Ierusalimului reprezintă o temă centrală".
"Acest statut poate fi stabilit numai în urma încheierii unui acord direct şi final între părţi", a arătat sursa citată.
Preşedintele Iohannis, în calitate de titular al deciziilor de politică externă a României şi ca reprezentant al ţării noastre în plan extern, în conformitate cu prevederile constituţionale, reiterează faptul că poziţia constantă a ţării noastre în ceea ce priveşte Procesul de Pace din Orientul Mijlociu rămâne neschimbată, a subliniat Administraţia Prezidenţială.
"Preşedintele Klaus Iohannis subliniază, din nou, necesitatea rezolvării juste şi de durată a conflictului israeliano-palestinian, prin implementarea 'soluţiei celor două state', Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate, ca unică variantă viabilă şi capabilă să garanteze îndeplinirea aspiraţiilor părţilor", a indicat sursa citată.
De asemenea, şeful statului reafirmă faptul că poziţia ţării noastre faţă de statutul oraşului Ierusalim rămâne conformă cu cea stabilită prin rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU şi Adunării Generale ONU în materie.
Administraţia Prezidenţială reaminteşte că există o serie de rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU şi ale Adunării Generale a ONU prin care se solicită, printre altele, statelor membre ONU să se abţină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim şi să intensifice eforturile internaţionale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare şi justă în Orientul Mijlociu. "Prin urmare, în această etapă, relocarea Ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internaţional relevant", a indicat comunicatul Preşedinţiei.
"Ţinând cont de toate aceste aspecte, preşedintele Klaus Iohannis îndeamnă toţi factorii guvernamentali şi politici la responsabilitate şi discernământ în ceea ce priveşte deciziile majore de politică externă ale României, cu efecte strategice, inclusiv asupra siguranţei naţionale şi a cetăţenilor români. În acest sens, o astfel de decizie trebuie luată numai după consultarea şi cu avizul tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul politicii externe şi al securităţii naţionale, decizia finală aparţinând, din punct de vedere constituţional, preşedintelui României", a conchis Administraţia Prezidenţială.
Administraţia Prezidenţială: Relocarea Ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internaţional relevant
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.650
'Grindeanu este multe, numai un balerin desăvârșit nu este' - Consilierul lui Bolojan afirmă că baletul politic al PSD 'ne încurcă pe toți', un stil absolut falimentar
1.650

1.616
Semnal important: Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA, sosit recent în România
1.616

75
Miruță vrea să transforme fabricile tradiționale în motoare de producție europeană
75

96
AUR propune lege pentru protejarea pământului românesc: Cumpărarea terenurilor agricole de către străini, limitată la 10 hectare
96

4.164
VIDEO Călin Georgescu lansează un nou apel către români: Ce sunt chemați să facă oamenii sâmbătă, 14 martie
4.164

2.956
'Aveți sprijinul meu'. Ilie Bolojan cere măsuri urgente pentru rețeaua electrică: termene mai scurte de avizare și exproprieri urgente
2.956

237
Gabriela Firea anunță ”linia roșie” trasată de PSD, în războiul cu Ilie Bolojan: Acest buget este inacceptabil!
237

4.250
Numirea lui Salvador Caragea la Uzina Mecanică Sadu reaprinde suspiciunile: relații vechi, influență politică și acuzații grave din trecut. Care ar fi interesele în afacerea fabricii de arme
4.250

416
Acuzații dure: doi miniștri sunt în competiție pentru distrugerea litoralului românesc
416

2.345
A început a treia tentativă de numire a șefului ANI, instituția care ia la puricat averile demnitarilor
2.345

1.644
Dominic Fritz se pune scut în fața useriștilor: Reprezentanţi ai PSD folosesc un limbaj "extrem de violent şi dezumanizant"
1.644

1.827
Cum vrea să scape România de tăvălugul prețului carburanților, în plin conflict internațional: Rafinăria rușilor ar putea fi redeschisă
1.827

42.236
Cristela Georgescu, acuzații despre amenzile uriașe primite și presiunile asupra familiei sale: "Există două amenzi foarte mari / Am fost sancționați pe baza unei aparențe"
42.236

















Comentează