Adolescent care conducea o motocicletă, prins după o urmărire în trafic în Maramureș

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 09-10-2022

Actualizat: 09-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un tânăr în vârstă de 15 ani din Baia Mare este cercetat penal pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier după ce a fost prins conducând o motocicletă, deşi nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Adolescentul a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, el trăgând pe dreapta după ce aceştia au pornit în urmărirea lui.

Incidentul s-a produs în localitatea maramureşeană Copalnic, pe drumul naţional 184 B, informează, duminică seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş, relatează News.ro.

„La ora 18:15, în timp ce efectuau supravegherea şi controlul traficului rutier pe D.N.184 B, în localitatea Copalnic, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Suciu de Sus au efectuat semnal regulamentar de oprire a unei motociclete, însă conducătorul acesteia nu a oprit. S-a procedat la urmărirea acesteia, iar la o distanţă de aproximativ 500 metri, conducătorul motocicletei a oprit. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a constatat faptul că cel care conducea motocicleta este un minor, de 15 ani, din Baia Mare, care nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule”, se arată întrr-un comunicat al IPJ Maramureş.

Pe numele tânărului, poliţiştii au deschis dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri