Adolescenta britanică care s-a alăturat Statului Islamic (SI) şi care a generat o dezbatere aprinsă în privinţa acordării dreptului de a se întoarce în Marea Britanie, a dat naştere unui băieţel, potrivit anunţului făcut duminică de avocatul familiei acesteia, informează luni dpa preluată de Agerpres.
Shamima Begum, în vârstă de 19 ani, a plecat în Siria în 2015, împreună cu două colege de la Academia Bethnal Green din estul Londrei, toate trei căsătorindu-se, la scurt timp, cu luptători ai SI.
Ea a declarat duminică pentru Sky News că nu regretă traiul sub regimul SI, precizând că decizia de a părăsi gruparea SI a survenit după moartea recentă a unuia din copiii săi. La scurt timp după acest prim deces, i-a murit un al doilea copil.
"Mi-am dat seama că trebuie să plec de dragul copiilor mei", a declarat Begum, care a dat naştere unui băieţel în tabăra de refugiaţi Al-Hol din nord-estul Siriei.
În cursul săptămânii trecute, adolescenta a declarat pentru publicaţia Times că a fugit din calea conflictului din Baghuz, unde SI se luptă pentru menţinerea ultimului său bastion în regiune. Begum a părăsit în 2017 Raqqah împreună cu soţul şi cei doi copii, o fetiţă de 21 de luni şi un băieţel de trei luni. Copiii şi-a pierdut, pe rând, viaţa în ultimele luni. Potrivit Times, băieţelul a murit din cauza unei boli necunoscute, agravată de malnutriţie.
În interviul acordat ziarului Times înainte de naştere, Begum afirmase că doreşte să se întoarcă în Marea Britanie motivând că bebeluşul ei va avea parte de un viitor mai bun acolo.
Vineri, ministrul britanic de interne Sajid Javid a declarat că guvernul de la Londra ar putea încerca să împiedice întoarcerea adolescentei în Marea Britanie. El a avertizat că nu trebuie uitat faptul că cei care au părăsit Marea Britanie pentru a se alătura SI erau plini de ură faţă de Marea Britanie. "Mesajul meu este clar: dacă ai sprijinit organizaţii teroriste în străinătate, nu voi ezita să împiedic întoarcerea ta", a adăugat el.
Cu toate acestea, ministrul justiţiei David Gauke a declarat sâmbătă că s-ar putea crea probleme juridice dacă cererea Shamimei Begum de a reveni ar fi respinsă. El a declarat pentru Sky News că oamenii nu ar trebui împinşi să devină apatrizi.
În declaraţia acordată Sky News, Begum consideră că ar trebui să se bucure de simpatie din partea multor oameni pentru toate greutăţile prin care a trecut. Ea a recunoscut că era conştientă, înainte de a părăsi Marea Britanie, de faptul că organizaţia teroristă căreia i s-a alăturat decapita şi executa oameni, nefiind deranjată de acest aspect, dar a mărturisit că nu a ştiut în ce se bagă atunci când a plecat. "Speram că poate, de dragul meu şi al copilului meu, mi se va permite să mă întorc, pentru că nu pot trăi pentru totdeauna în această tabără", a adăugat ea.
Begum a mai afirmat că, deşi într-un fel simte că a făcut o greşeală, nu regretă această experienţă, care a întărit-o, făcând-o mai puternică. Tânăra susţine că în cei patru ani petrecuţi în Siria a fost doar o casnică. "Nu există dovezi că aş fi făcut ceva periculos. Când am plecat în Siria eram doar o gospodină, întreaga perioadă de patru ani am stat acasă, unde am avut grijă de soţ şi de copii", a spus ea. Begum a evidenţiat faptul că nu a făcut niciodată propagandă şi nici nu a încurajat oamenii să vină Siria.
Adolescenta britanică care s-a alăturat Statului Islamic a dat naştere unui băieţel
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

100
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
100

690
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
690

725
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
725

995
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
995

1.807
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
1.807

490
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
490

1.196
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.196

1.295
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.295

1.435
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.435

27
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
27

1.079
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.079

457
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
457

1.029
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
1.029
















Comentează