DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Adomniţei: Nu există nicio presiune din teritoriu asupra lui Antonescu să rămânem la guvernare

cristian adomnitei
"Dacă oameni din PSD cred că există o presiune a teritoriului asupra lui Crin Antonescu să rămânem la guvernare, atunci o spun clar: «Nu există»", a spus Adomniţei, el fiind aplaudat de cei prezenţi în sală. Cristian Adomniţei a mai afirmat că aude des în ultimele zile formula «Câinele nu pleacă de la măcelărie», el îndemnându-şi colegii de partid să răspundă tot printr-o întrebare, respectiv: «Care măcelărie?». "Banii sunt puţini, oamenii care ne-au ales au aşteptări mari şi nu ai voie să eşuezi. Repet, nu există presiune pe Crin Antonescu să stăm cu orice preţ la guvernare, indiferent ce vor aliaţii noştri", a spus Adomniţei. Vicepreşedintele liberal a mai afirmat că PNL este cel care decide dacă este cazul să schimbe un ministru sau mai mulţi şi că nimeni nu are dreptul să se amestece în această chestiune. "Dacă cineva denunţă dreptul PNL de a decide, atunci este rea-credinţă şi un semn că are altă agendă", a spus Adomniţei. Cristian Adomniţei, care este şi liderul interimar al filialei judeţene PNL Iaşi, a părăsit lucrările conferinţei municipale, motivând că trebuie să meargă la Bucureşti la o întâlnire a liberalilor. Întrebat la ieşirea din sală de către jurnalişti dacă USL va rezista, Adomniţei a răspuns: "PNL Iaşi şi-a asumat nişte promisiuni, precum autostrada Moldova-Ardeal sau spitalul regional. Nu ştiu dacă USL rezistă. Însă dacă rămânem la guvernare n-o facem doar că ar exista nişte avantaje". sursa: realitatea.net

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.