DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Adrian Bumbescu, după rezultatele naţionalei: 'Suntem în cădere liberă, cei care conduc sunt de vină'

www.gsp.ro
Adrian Bumbescu

Fost component al echipei Steaua care câştiga Cupa Campionilor Europeni în 1986, Adrian Bumbescu a declarat, miercuri, după ce echipa naţională a României a retrogradat în grupa a treia valorică a Ligii Naţiunilor, că fotbalul românesc este în cădere liberă, iar vinovaţi sunt "cei care conduc".

"Am avut un fotbal aşa frumos, dar suntem în cădere liberă. E păcat că s-a ajuns aici. Cine este de vină? Cei care conduc, cine poate să fie de vină? Nu pot să dau eu vina pe Burleanu... e vorba despre toţi cei care sunt în măsură să hotărască ce se întâmplă. Aici trebuie făcut ceva", a afirmat Bumbescu, acum în vârstă de 62 de ani.

Fostul component al naţionalei se simte rănit de rezultatele României din ultima perioadă, potrivit Agerpres.

"Mă rănesc aşa rezultatele astea ale naţionalei... să fim într-o grupă aşa de uşoară şi să terminăm pe ultimul loc, e păcat. În perioada mea băteam cu 3-1 pe Spania la Bucureşti şi erau atunci Butragueno sau Camacho. De ce atunci am putut şi acum nu mai putem? E total nefiresc. Însă eu consider că Edi Iordănescu ar trebui să continue. Dacă aducem alt antrenor, ce facem? Nu o luăm de la capăt? Eu spun că trebuie întinerită echipa. Riscăm 2-3 ani fără rezultate aşa mari şi întinerim echipa. Şi cu cei de acum e acelaşi lucru, dar barem întinerim echipa. Trebuie să facem ceva pentru că am avut un trecut extraordinar... din '70, de la Guadalajara, am avut atâtea calificări şi jucători mari... se uită acum săracul Balaci sau Gicu Dobrin şi spun 'Uite unde am ajuns'. E păcat", a precizat el.

Bumbescu susţine că o soluţie o reprezintă dezvoltarea academiilor şi impunerea unui număr mai mare de jucători tineri în campionatul intern.

"Trebuie făcute academiile, pentru că nu vine nimic din spate. Ne lăudăm cu echipele U19 şi U21, dar jucătorii cum trec la seniorat nu mai sunt. Trebuie să facem academii în oraşele mari, în Timişoara, Oradea, Târgu Mureş şi aşa mai departe. Trecerea de la juniorat la seniorat e foarte, foarte dificilă, jucătorii se pierd pentru că nu joacă în mod constant. Am adus jucători străini de peste 30 de ani care ocupă locurile tinerilor români. Regula asta Under (Under-21) e foarte bună, chiar ar trebui să se impună trei jucători, aşa le facem loc copiilor noştri să crească", a explicat el.

Echipa naţională de fotbal a României a învins echipa Bosniei-Herţegovina cu scorul de 4-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor, dar a încheiat pe ultimul loc al clasamentului şi a retrogradat în Liga C.

Adrian Bumbescu şi alţi foşti şi actuali sportivi ai clubului Steaua Bucureşti precum precum Alina Dumitru, Claudia Nechita, Lăcrămioara Perijoc, Ciprian Şandru, Ciprian Matei, George Ogăraru, Mircea Peţa, Darius Movileanu, Andrei Istrate şi Cătălin Chirilă au acordat autografe în cadrul unui eveniment organizat la Plaza România cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.