Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adrian Falub a revenit la conducerea tehnică a echipei Universitatea Cluj

Click.ro
Adrian Falub

Clubul Universitatea Cluj a anunţat, miercuri, că tehnicianul Adrian Falub, în vârstă de 48 de ani, a revenit la conducerea echipei, el preluând şi responsabilităţile funcţiei de manager sportiv potrivit news.ro

Falub îi succede la Universitatea Cluj şi Cristian Dulca, tehnician care s-a despărţit luni de formaţia clujeană.

Adrian Falub a îmbrăcat tricoul Universităţii Cluj în perioada 1989-1996 şi 1997-1998. A debutat ca antrenor la Universitatea Cluj, în sezonul 2006-2007, când a reuşit promovarea în Liga I, dar a condus echipa şi în 2015, an care a marcat participarea “Şepcilor roşii” în finala Cupei României după o pauză de cinci decenii. S-a întors pe banca tehnică a echipei în septembrie 2017, reuşind o nouă promovare, de această dată în eşalonul secund.

De-a lungul carierei a mai pregătit formaţiile Sportul Studenţesc, Unirea Alba Iulia, FCM Târgu Mureş, CSM Politehnica Iaşi, UTA Arad (două mandate), Al Urooba (Emiratele Arabe Unite) şi Concordia Chiajna (două mandate).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.