Adrian Mititelu a anunțat că urmează un posibil proces internațional. Șeful de la FCU Craiova spune că situația a fost gestionată intenționat în defavoarea sa.
Omul de afaceri a vorbit despre clauzele pe care le-a impus.
„Știi ce clauze le-am băgat eu la Dinamo Kiev? Altfel nu mai vedeam niciun ban. Ei de-aia nu îl bagă acum, pentru că mai au să îmi dea 300.000 de euro dacă joacă 15 meciuri. Are 10. De ce nu mai joacă deloc?! Mai avea nevoie de 5 meciuri. Am acceptat ca prostul condiția asta, pentru că nici nu îmi imaginam că nu face 15 meciuri.
O să dau la FIFA pentru că este un comportament neloial. L-au distrus ca să nu mai îmi dea banii și mă gândesc să îi dau în judecată. Dacă ei îl băgau, își scoteau banii pe el. Ei au de pierdut. Cum să dea randament dacă are doar două meciuri ca titular și în rest a jucat numai 4-5 minute? Comportament urât”, a declarat Mititelu, conform fanatik.ro.
„Mi-am luat țeapă”
„Îmi pare rău că nu l-am dat în Polonia și mi-am luat țeapă cu ucrainenii. Eu mai pot să iau 20% dintr-un transfer doar dacă îl vând pe minim 1,5 milioane de euro. Cine știe cât ar lua acum pe el?
Eu m-am gândit că se face pe 7-8 milioane de euro. M-a îmbârligat Surkis (n.r. patronul lui Dinamo Kiev), că eu nu voiam să îl dau fără 1,8 milioane de euro”, a spus patronul alb-albaștrilor, potrivit sursei citate.
Blănuță a semnat cu Dinamo Kiev în septembrie 2025. Ucrainenii au plătit aproximativ 2 milioane de euro, plus procente către clubul din Craiova.
Atacantul a avut 10 apariții oficiale și a marcat un singur gol. În prezent, cota sa de piață este estimată la 1,5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.






























Comentează