Adrian Năstase, fost prim-ministru şi fost preşedinte PSD, a acordat un interviu agenţiei Mediafax, în care a vorbit inclusiv despre decizia CEDO în cazul Laurei Codruţa Kovesi. Fostul premier ridică mai multe suspiciuni în acest caz, inclusiv cu privire la viteza de soluţionare, mult peste media Curţii Europene.
"Dacă vă uitaţi pe răspunsul CCR rezultă foarte clar că CEDO s-a pronunţat pe o altă temă, nu pe cea legată de decizia Curţii. Iar ca să citez un prieten de-al meu, nu-i dau numele ca să nu îi fac probleme, se pare că nici CEDO nu mai este sub acoperire. E totuşi ciudat cum s-a dat această decizie, ce vizite s-au făcut la Bucureşti într-o anumită perioadă, ce s-a întâmplat cu cererea de recuzare a unuia dintre judecători. Iată că CEDO are diferite viteze de lucru. Şi spun lucrul ăsta cu o admiraţie la cum lucrează CEDO. Eu am o plângere la CEDO de 6 ani şi ea încă nu a fost soluţionată. Bănuiesc că în alte situaţii, în condiţiile în care trebuie clarificate anumite lucruri, CEDO poate să funcţioneze mai repede.
În ceea ce priveşte epuizarea căilor interne, eu cred că aici dna Kovesi, putea să meargă pe o completare prin contenciosul administrativ a deciziilor repective, a decretului. Nu a dorit să meargă din câte am înţeles pe formula asta. Eu am impresia că a fost o neînţelegere, ca să nu spun altfel, a fost o modalitate probabil de a transmite această speţă la CEDO, CEDO a vorbit despre drepturile fundamentale, asta este specialitatea sa. Aici la CCR subiectul a fost altul. Aşa încât, cred că au fost nişte probleme de traducere în momentul în care s-au făcut hârtiile", a afirmat Adrian Năstase.
Judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au ajuns la concluzia că demiterea Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA a fost abuzivă și că fosta şefă a DNA nu a avut cum să conteste decizia. Mai mult, CEDO spune că dreptul la liberă exprimare i-a fost încălcat Laurei Codruţa Kovesi.
Concret, magistraţii europeni spun că Laura Codruţa Koveşi nu a putut contesta decizia de revocare a sa din funcţie, având în vedere că decretul de revocare a venit în urma unei decizii a Curţii Constituţionale care sesiza un conflict intre preşedintele României şi Ministerul Justiţiei, fără ca fostă şefă a DNA să fie parte din acest proces.
Mai mult, judecătorii CEDO sunt de părere că Laurei Codruţa Kovesi i-a fost încălcat şi dreptul la liberă exprimare, atunci când a fost demisă de la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru că a criticat modificările care urmau să fie aduse legilor justiţiei, motiv pentru care a fost demisă.
Comentează