Economistul Adrian Negrescu dă alerta după Black Friday: Am revenit la obiceiuri de consum din anii 90

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 25-11-2025 09:51

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook, Adrian Negrescu

Economistul Adrian Negrescu analizează datele de după Black Friday și trage o concluzie amară. România a revenit la obiceiuri de consum din 1990, când se cumpărau numai lucruri de necesitate imediată și nu se punea preț pe imagine sau ideea de lux.

Românii se întorc la obiceiurile de consum clasice, specifice anilor ‘90

",,Să cumpărăm măcar o haină nouă sau o pereche de încălțări pentru vreme rea’’. Cam asta a fost tendința achizițiilor de Black Friday 2026. Mai mult ca oricând, așa cum anticipam și într-o analiză Frames, românii s-au focusat în sezonul reducerilor de BF pe achiziția de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Cum bani sunt tot mai puțini, au uitat de achizițiile de telefoane, de tablete, de frigidere și altele și s-au îndreptat spre lucrurile care țin de viața de zi cu zi - haine, imbracaminte, mancare.

Interesul a fost foarte mare ca niciodată, site-urile au fost luate cu asalt de oameni. Însă vânzările în volume au fost sub potențial, iar motivele țin de scăderea puterii de cumpărare și de aceste tendințe ce aduc aminte de anii '90, cu bune și cu rele.

În vremurile alea, oamenii erau mult mai săraci și conta mai mult cu ce se îmbracă, ce parfum își cumpără decât cu ce telefon, laptop sau cine știe ce achiziție de lux pozează.

O statistică realizată de 2Performant legată de vânzările de Black Friday 2025 arată, în esență, că câștigul pe click a crescut cu 77% la categoria de produse Fashion, la Beauty cu 54%, la H&PC tot cu 54% și Babies Kids&Toys cu 53%. La electronice și electrocasnice doar cu 16%.

Iar acest lucru înseamnă, așa cum anticipam în analiza Frames, că obiceiurile de consum se schimbă, influențate de inflație, de provocările vieții de zi cu zi.

Să vede deja că românii au ajuns să meargă la hipermarket ca la muzeu. Mai mult admiră produsele și cumpără doar după promoții, după preț, mai puțin în funcție de calitate.

Și cumpărăturile de Crăciun vor fi diferite față de anii trecuți

Iar acest fenomen îl vom vedea, cel mai probabil, și de sezonul de shopping de Crăciun. Cadouri mai ieftine, mai puține, o masă de Crăciun mai austeră ca niciodată, cu achiziții la suta de grame.

Hipermarketurile au înțeles asta, dovadă că vin cu tot mai multe promoții, cu discounturi și artificii de marketing menite să le susțină vânzările.

Sper ca și firmele românești din sectorul comerțului online să înțeleagă aceste schimbări de comportament de consum și să caute soluții integrate care să îi facă măcar la fel de vizibili precum chinezii de la Temu, Shein, Ali Express cei care, prin produsele extrem de ieftine pe care le vor promova agresiv în perioada următoare, vor lua mare parte din banii românilor.

O problemă pe care nici măcar taxa pe colete, ce ar putea să intre în vigoare de la 1 ianuarie, nu o va putea rezolva in viitor.

Soluția este că încercăm, prin orice metode, să stimulăm comerțul online românesc, să ajutăm firmele autohtone, să protejăm locurile de muncă, lanțurile de distribuție locale.

Altfel spus, chiar dacă sună deja desuet, să cumpărăm românește, de la producători și comercianți români", scrie Negrescu pe Facebook.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri