Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adrian Vasilescu, consultant BNR: Cei care au credite sunt cei mai avantajați în această criză

adrian vasilescu

Leul s-a depreciat față de euro cu 96 de bani în ultimii 13 ani, a spus Adrian Vasilescu, consilier de strategie la Banca Națională a României, sâmbătă seară, la B1 TV.

Întrebat despre ușoara apreciere pe care a înregistrat-o leul în ultimele zile, Adrian Vasilescu a explicat: „Într-adevăr, leul cunoaște, așa cum ați spus, o ușoară apreciere, dar asta este conjunctural. Este vară, a fost Sfânta Maria, au venit foarte mulți români care lucrează în străinătate și au schimbat bani. În același timp, ca anul trecut, a fost vândut grâu chiar din lan și asta a contribuit la aprecierea leului, deci nu m-aș opri acestui fapt, care deși este încurajator, este conjunctural, și aș spune că de 13 ani, adică 2008 și până în prezent, leul este stabil pe o piață stabilă”.

„Practic, în această perioadă de 13 ani și ceva, leul s-a depreciat față de euro cu 96 de bani, 96 de bani este o cifră infimă și sunt 13 ani, în această perioadă de 13 ani s-a înscris și criza din 2008-2009, recesiunea din 2009 și 2010, evenimentele din 2010, încă două recesiuni importante, de asemenea inflații mari. Totuși, prin aceste furtuni, leul s-a depreciat cu 96 de bani. Asta este cifra importantă, iar ideea este stabilitatea financiară, stabilitatea absolută a acestei piețe, care de fapt constituie stâlpul activității financiare din România”, a continuat el.

Întrebat ce ar trebui să știe românii cu depozite în lei pentru perioada următoare, Adrian Vasilescu a afirmat: „Sunt 11 milioane de persoane fizice care au între 15 și 16 milioane de conturi. Practic, aceste persoane au trecut multă vreme printr-un fenomen, printr-un proces, pe care lumea îl numește «represiune financiară». Dobânzile au scăzut foarte mult pentru depozite și în România, și în alte țări, și practic acum, de când a început inflația, de la 1 ianuarie anul trecut și până în prezent, cei care au pierdut cei mai mult sunt acești 10 sau 11 milioane, ei sunt cei care au pierdut cel mai mult”.

„Sigur că pierd și cei care au credite, dar aș vrea să fac o subliniere apăsată – cei care au credite sunt cei mai avantajați în această criză, pentru că, deși crește ROBOR, cei care sunt racordați la ROBOR, cei care au luat credite înainte de 2 mai 2019, a crescut ROBOR foarte mult și acest indicator al pieței financiare a umflat într-un fel costul creditului și ratele celor care au luat credite (…), dar în raport cu inflația cu ei sunt avantajați, în același timp sunt avantajați și prin consecințe istorice”, a mai spus Adrian Vasilescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.