Şase produse din câteva mii, dar cu creşteri extravagante, au stricat media inflaţiei şi au tulburat întregul tablou al pieţei de consum, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR), menţionând că Banca Centrală a avut dreptate când a mărit numai cu 0,25 puncte procentuale dobânda cheie.
"Pe tot tabloul, ceea ce a determinat această inflaţie mare din luna octombrie adunăm câteva produse. Creşteri medii, fasole, creştere mare, cartofi. Atât la produse alimentare. La produse nealimentare: combustibili, tutun şi ţigări şi la servicii: apă canal, salubritate. Atât, câteva produse. Dacă le numărăm sunt 6 produse din câteva mii, dar cu creşteri extravagante, au stricat media inflaţiei şi au tulburat întregul tablou al pieţei de consum. Ce înseamnă asta? Că Banca Naţională a avut dreptate când a mărit numai cu 0,25 puncte procentuale şi nu cum a cerut sau aştepta piaţa, cu 0,50 puncte procentuale", a spus Adrian Vasilescu, referitor la datele privind preţurile de consum publicate de Institutul Naţional de Statistică.
El a precizat că energia electrică, combustibili şi gazele naturale în toată lumea sunt considerate produse ale căror preţuri nu sunt influenţate de politica monetară şi dacă o bancă centrală, precum FED sau Banca Centrală Europeană, ar ridica dobânda de politică monetară la 100% tot nu ar putea influenţa aceste produse.
"Acum o să mă întrebaţi de ce totuşi a ridicat BNR dobânda cu 0,25 de puncte şi nu a lăsat la 1,50%. Pentru că s-a simţit ceva în luna septembrie şi în luna octombrie şi mai mult. Banca Naţională, deşi nu avea încă tabloul inflaţiei de la INS, şi-a făcut propriile calcule şi a ajuns la concluzia că încep să se simtă în tabloul general influenţele asupra altor preţuri ale combustibilului, energiei electrice şi gazelor. Şi atunci era nevoie de o creştere de 0,25 de puncte procentuale pentru a combate influenţele acestor produse, combustibilului, energiei electrice şi gazelor, asupra preţurilor generale", a declarat Adrian Vasilescu.
Referitor la preţurile combustibililor, energiei electrice şi gazelor, el a menţionat că acestea produc efecte la 12 luni de acum înainte şi chiar dacă preţurilor lor vor stagna ele se vor resimţi, pentru că au pondere mare în coşul de consum. De asemenea, Adrian Vasilescu a precizat că energia termică a avut o creştere de 1,12% şi acesta înseamnă că "a venit la start", urmând ca şi aici să ne aşteptăm la scumpiri în lunile care vor veni.
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,9% în luna octombrie 2021, de la 6,3% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,39%, mărfurile alimentare cu 5,25%, iar serviciile cu 3,96%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Adrian Vasilescu: Şase produse din câteva mii au determinat această inflaţie mare din luna octombrie
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.058
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
1.058

1.887
Nuclearelectrica vrea să intre puternic pe piață: Decizia luată de societatea națională
1.887

122
Turcia începe producția de kituri de ghidare laser într-o nouă fabrică
122

21.726
FAN Courier a închis complet toate agențiile din România: Niciun sediu nu va mai fi disponibil
21.726

50
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 15 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
50

4.811
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
4.811

223
Încrederea consumatorilor americani atinge cel mai scăzut nivel din toate timpurile
223

196
Pentru prima oară în ultimii 10 ani, România a înregistrat o scădere a importurilor de fructe și legume
196

3.228
Paradoxul crizei din Orientul Mijlociu: Zborurile către destinațiile exotice, mai ieftine decât Italia
3.228

2.565
Scumpirea metroului: când angajații plătesc pentru eșecurile sistemului
2.565

5.268
Decizie de impact: Iranul a permis primelor 3 petroliere să treacă prin Strâmtoarea Ormuz / FOTO
5.268

4.212
FOTO Singurul mall deschis în ziua de Paște va funcționa după un program special. Unde pot merge cei rămași în oraș
4.212

1.383
În București s-au introdus troleibuze dotate cu alcooltest: Pornesc doar dacă rezultatul e negativ
1.383
















Comentează