Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adrian Volintiru, CEO Romgaz: 'Susţinerea investiţiilor în Neptun Deep nu se poate face dacă vărsăm 90% din profit'

Romgaz

Adrian Volintiru, CEO Romgaz, cea mai valoroasă companie a statului român la bursă, spune că programul de investiţii solicitat şi votat de acţionarul majoritar, Ministerul Economiei, nu poate fi susţinut dacă politica de dividende rămâne la fel de generoasă ca în trecut, potrivit Mediafax.

„Părerea mea este că şi noi şi investitorii trebuie să ne dorim exact acelaşi lucru, continuarea programului investiţional al Romgaz. După noile linii strategice pe care le-am creionat, rezultă că undeva în 2026, aş zice mai degrabă în următorii 6-7 ani, cifra de afaceri a Romgaz ar trebui şi ar putea să se dubleze. Este evident că susţinerea acestui program ambiţios de investiţii nu se poate face în condiţiile în care vom vărsa în continuare 90% din profit sub formă de dividende aşa cum am făcut în anii trecuţi. Eu ca şi director general al Romgaz mă aştept ca stakeholderii să fie alături de noi, să susţină acest program investiţional. Pentru Romgaz este esenţial să continue şi să ducă la îndeplinire investiţiile şi în acelaşi timp să minimizeze riscurile pentru toţi partenerii sociali“, sa spus Adrian Volintiru la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.

În 2020, Romgaz a distribuit investitorilor un dividend brut de 1,61 lei pe acţiune, adică 50% din profitul pe 2019. Compania de stat a acordat timp de trei ani la rând, adică în 2016, 2017 şi 2018, dividende mai mari decât profitul net. Pentru următorii 5 ani, Romgaz are un program de investiţii de 15,7 mld. lei.

Conform declarațiilor ministrului Economiei Virgil Popescu, Romgaz negociază achiziţia participaţiei pe care compania americană Exxon o are în proiectul de explorare și exploatare a gazelor din Marea Neagră. “În acest moment Romgaz este interesat şi discută să achiziţioneze întregul pachet pe care Exxon îl deţine în explorarea gazelor din Marea Neagră. Romgaz este o companie puternică şi care poate să exploateze cu Petrom în condiţii de egalitate gazele din Marea Neagră”, a spus Popescu.

Ministrul spune că Romgaz, care are în derulare mai multe proiecte de investiții majore, este o companie suficient de solvabilă pentru a achiziționa și a participa, alături de OMV Petrom, la proiect.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.