Aeroportul din Soci a fost evacuat în urma unei amenințări cu bombă

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 19-05-2019

Actualizat: 19-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: TWITTER

Aeroportul Internațional din orașul rus Soci a fost evacuat sâmbătă, în urma unei amenințări cu bombă primite prin intermediul unui e-mail, au anunțat reprezentanții aeroportului, citați de agenția de presă Tass, potrivit Mediafax.

Aeroportul a fost evacuat și serviciile de urgență cercetează clădirea.

„Azi, 18 mai, Aeroportul Internațional Soci a primit un e-mail cu privire la existența unei bombe. Pasagerii au fost evacuați din clădire”, a transmis purtătorul de cuvânt al aeroportului.

Activitatea pe aeroport a fost reluată după aproximativ două ore, după ce autoritățile au stabilit că nu există nicio bombă în clădire.

„Aeroportul Internațional Soci și-a reluat activitatea, conform programului. Clădirea a fost cercetată, dar amenințarea cu bombă nu a fost confirmată”, a anunțat purtătorul de cuvânt.

În urma incidentului, șapte zboruri au fost afectate de întârzieri.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri