Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Afacerile cu maşini au crescut în luna noiembrie cu 9,8%

www.republikanews.ro
trafic blocat, DN 1A, mașini

Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în noiembrie 2017 cu 9,8% faţă de aceeaşi lună din 2016, ritm încetinit faţă de cel din luna octombrie, în timp ce serviciile prestate populaţiei au avansat cu 18,3%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În octombrie, afacerile cu maşini au crescut cu 12,5% faţă de octombrie 2016, iar serviciile prestate populaţiei au avansat cu 19,4%.

Afacerile cu maşini au fost stimulate în 2017 de eliminarea timbrului de mediu pentru maşinile second-hand, de la 1 februarie, ceea ce a adus la creşterea masivă a înmatriculărilor, anunță News.ro.

Citește și: Cozmin Gușă aruncă ÎN AER 'războiul' din PSD, înainte de marea bătălie: 'Dragnea s-a speriat că Tudose are tot mai mult sprijin'

În luna noiembrie, cel mai mare avans faţă de aceeaşi lună a anului 2016, de 109,5%, a fost înregistrat în comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, urmat de serviciile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+14,7%) şi comerţul cu autovehicule (+11,9%).

Din segmentul serviciilor prestate populaţiei, cel mai mare avans l-au înregistrat în luna noiembrie faţă de aceeaşi perioadă din 2016 jocurile de noroc şi alte activităţi recreative (+41%) şi activităţile agenţiilor turistice şi ale tur-operatorilor (+15,2%).

Faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut în noiembrie atât ca serie brută cu 2% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,3%.

Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, faţă de luna precedentă, a scăzut în noiembrie atât ca serie brută cu 6,7% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,3%.

În primele 11 luni, afacerile cu maşini au crescut cu 11,5%, serie brută, iar serviciile prestate populaţiei au avansat cu 15,1%, serie brută.

În 2016, afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au urcat cu 18% faţă de 2015.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.