Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Afganistan. EXECUŢIE în masă comisă de Stat Islamic împotriva civililor

Cel puţin 30 de civili, între care un număr necunoscut de copii, au fost ucişi de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) în noaptea de marţi spre miercuri la Ghor, în centrul Afganistanului, potrivit guvernatorului provinciei, citat de AFP, potrivit agerpres.

"Daesh (acronimul arab pentru Stat Islamic) a ucis aproximativ 30 de civili, inclusiv copii, care au fost luaţi ostatici", a declarat guvernatorul Nazir Khateh, precizând că aceştia erau "localnici, în majoritate păstori".

Citeşte şi: SONDAJ: Aproape 70% dintre americani cred ca Hillary Clinton va castiga scrutinul prezidential

Potrivit AFP, carnagiul survine după moartea unui comandant al Stat Islamic în zonă, fiind vorba practic de represalii extrem de dure din partea jihadiştilor.

"Forţele de securitate, cu ajutorul sătenilor au efectuat ieri (marţi) o operaţiune în cursul căreia un comandant al Stat Islamic, numit Faruk, a fost ucis. În schimb, combatanţii Daesh au răpit 30 de localnici, în majoritate păstori. Corpurile lor au fost descoperite în această dimineaţă", a relatat guvernatorul.

"Localnicii voiau să împiedice luptătorii Daesh să le fure animalele, atunci când comandantul Faruk a fost ucis", a precizat un purtător de cuvânt al administraţiei provinciei, Abdul Hai Khatebi, potrivit căruia corpurile descoperite erau "ciuruite" de gloanţe.

Citeşte şi: Reşedinţa ambasadorului SUA din Moscova, ATACATĂ - FOTO

Prezenţa grupării jihadiste Stat Islamic în Afganistan a fost semnalată începând cu anul 2015, mai ales în estul ţării, unde au avut loc lupte între combatanţii grupării şi forţele afgane.

Gruparea jihadistă a revendicat două atacuri spectaculoase în ultimele luni la Kabul, dar este prima dată când o operaţiune de asemenea amploare are loc în centrul ţării, exact la jumătatea distanţei dintre Kabul şi marele oraş Herat, în vest.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.