Militanţi talibani au luat cu asalt capitala provinciei Farah din vestul Afganistanului, iar în prezent au loc lupte intense între militanţi şi forţele locale de securitate, a anunţat un oficial local, potrivit dpa, scrie agerpres.ro.
Luptele au început marţi în jurul orelor locale 02:00 (luni, orele 21:30 GMT), când talibanii au atacat în număr mare oraşul Farah, din mai multe direcţii, potrivit lui Khair Mohammad Noorzai, un membru al Consiliului provinciei.
Acesta a declarat că patru dintre punctele de control din jurul oraşului au fost capturate de talibani, dar că numărul de victime nu este deocamdată cunoscut cu exactitate.
"Forţele de comando au plecat din Heratul de vest, dar încă nu au ajuns în provincie", a declarat Noorzai.
Oficiali guvernamentali nu au putut fi deocamdată contactaţi pentru a comenta situaţia.
Fotografii din oraş postate pe reţele sociale arată un vehicul militar ars şi talibani avansând, însă nu au putut fi verificate din surse independente.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a postat nişte înregistrări video pe contul său de Twitter în care pot fi văzuţi combatanţi înaintând, în timp ce se aud schimburi de focuri.
"Aruncă nişte grenade", îi spune un combatant altuia, adăugând că talibanii au incendiat câteva turnuri de pază într-o zonă nespecificată a oraşului.
Militanţii talibani au declanşat atacuri pe teritoriul Afganistanului după anunţarea ofensivei lor de primăvară, la 25 aprilie. De atunci, cel puţin trei provincii afgane au trecut de la militanţi la forţele de securitate şi invers, lăsând în urmă zeci de victime.
La sfârşitul lui septembrie 2015, talibanii au cucerit oraşul Kunduz, capitala provinciei cu acelaşi nume din nordul Afganistanului. Oraşul a fost sub controlul talibanilor timp de aproape două săptămâni, după care forţele afgane au preluat din nou controlul asupra lui.
Afganistan: Militanţi talibani au atacat oraşul Farah, se duc lupte intense
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

4
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
4

326
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
326

1.301
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
1.301

72
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
72

1.909
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
1.909

54
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
54

1.335
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.335

3.701
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
3.701

3.332
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
3.332

2.923
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.923

4.971
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.971

3.233
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
3.233

895
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
895
















Comentează