Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Afganistanul a inaugurat o replică a Domului Stâncii la Kabul

Nexta
Kabul aeroport

Strălucirea amurgului se reflectă pe contururile aurii ale unei moschei care aminteşte de Domul Stâncii. Scena nu se petrece însă în Ierusalimul de Est, ci în capitala afgană Kabul, unde recent a fost inaugurată o replică a edificiului, informează luni AFP.

Acest sanctuar şi cupola sa au ca model Domul Stâncii, aflat împreună cu Moscheea Al-Aqsa pe Esplanada Moscheilor, al treilea loc sfânt al islamului, în Ierusalimul de Est, ocupat şi anexat de Israel, conform Agerpres.

Potrivit tradiţiei musulmane, Domul Stâncii este construit pe piatra considerată a fi locul din care profetul Mahomed s-a înălţat la ceruri.

Inaugurarea, vineri, a avut loc în plin conflict între mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi Israel. Cu această ocazie, responsabili afgani şi-au arătat sprijinul pentru palestinieni.

"Moscheea a fost construită (...) pentru a exprima dragostea musulmanilor, în special a afganilor, pentru Palestina şi Esplanada Moscheilor", a declarat ministrul de interne Sirajuddin Haqqani, citat într-un comunicat.

Noua moschee Mollahul Omar, numită după fondatorul grupării talibanilor, tronează în vârful unui deal din Kabul şi a fost finanţată de organizaţia caritabilă turcă IDDEF.

"Suntem fericiţi că arată ca (Domul Stâncii). Este un loc sfânt pentru toţi musulmanii şi ar trebui să existe în fiecare ţară islamică", a declarat Mohammad Arif Farmuli, angajat al unui ONG.

Mai multe persoane se rugau duminică în noua moschee, care poate găzdui 350 de persoane, în timp ce soarele dispărea încet în spatele munţilor care înconjoară capitala.

"Când ne rugăm aici, simţim că rugăciunile noastre sunt auzite. Este incredibil, o simţim cu adevărat în inimile noastre", a declarat Zahidullah Dankshinar, un şofer în vârstă de 30 de ani.

Pentru Zakir Khan, în vârstă de 20 de ani, moscheea aminteşte cu adevărat de cea originală şi este un omagiu adus palestinienilor.

"Dragostea pe care o avem pentru palestinieni este o preţioasă relaţie între musulmani şi trebuie să o păstrăm", a explicat acesta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.