Palatul prezidenţial afgan a decretat sâmbătă zi de doliu naţional după recentele atacuri teroriste care au lovit trei provincii afgane şi care s-au soldat cu cel puţin 200 de morţi şi 600 de răniţi, relatează DPA. Toate steagurile afgane de pe teritoriul ţării şi de la misiunile diplomatice din străinătate vor fi coborâte în bernă 'în memoria victimelor recentelor atacuri teroriste', se arată într-un comunicat difuzat vineri seara de palatul prezidenţial de la Kabul, conform Agerpres.
Decretarea zilei de doliu naţional survine după recentele atacuri teroriste comise la Kabul şi în provinciile Khost (sud-est) şi Herat (vest), precizează DPA.































Comentează