Scandal fără precedent în Poliție: un agent a spionat ofițeri DGA și a difuzat înregistrările online

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 23-10-2025 13:02

Article thumbnail

Sursă foto: stiridecluj.ro

Un polițist este cercetat penal după ce a înregistrat, cu un telefon ascuns într-o autospecială, discuții ale ofițerilor anticorupție, pe care le-ar fi distribuit ulterior pe o rețea socială. Agentul, bănuit de violarea vieții private, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Un polițist din Vânju Mare, județul Mehedinți, a fost plasat sub control judiciar după ce a înregistrat cu un telefon plasat într-o autospecială discuții ale ofițerilor anticorupție, pe care ulterior le-a distribuit pe un grup de Telegram.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, un agent de poliție de la Poliția orașului Vânju Mare este cercetat pentru două infracțiuni de violare a vieții private.

În 24 septembrie, bănuind că organele de urmărire penală vor să instaleze tehnică de supraveghere în autospeciala de poliție, agentul a lăsat intenționat în protbagaj un telefon cu care a înregistrat convorbirile purtate, potrivit Mediafax.

Ulterior, a recuperat telefonul și a distribuit pe Telegram o înregistrare audio de câteva ore ce surprindea inclusiv conversațiile private purtate de lucrătorii Direcției Generale Anticorupție pe marginea activităților efectuate.

Agentul de poliție a fost inițial reținut pentru 24 de ore, iar ulterior procurorul a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri