Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Agent de la Penitenciarul Poarta Albă, reţinut pentru luare de mită în formă continuată

houstonchronicle.com
extradare catuse

Un agent de la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa a fost reţinut pentru luare de mită în formă continuată, după ce în perioada februarie-aprilie a acestui an a solicitat şi a primit prin intermediar mai multe bunuri, printre care trening, pantofi, parfum, pentru a crea un regim preferenţial de muncă pentru un deţinut, news.ro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, vineri, procurorii au făcut mai multe percheziţii şi i-au reţinut pe Florin Croitoru, agent de penitenciare în cadrul Penitenciarului Poarta Albă - Secţia Exterioară Valu lui Traian, pentru luare de mită în formă continuată, şi a unui bărbat, fără calităţi oficiale, pentru complicitate la luare de mită în formă continuată.

"Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, că în perioada februarie - aprilie 2020, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Croitoru Florin, agent de penitenciare în cadrul Penitenciarului Poarta Albă - Secţia Exterioară Valu lui Traian, i-a solicitat unui martor, deţinut în unitatea sus-menţionată, şi ulterior a primit în numele acestuia, prin intermediar, aproximativ 60 de pachete ţigarete, o pereche de papuci, suma de 500 lei, şi apoi, în aceeaşi perioadă de timp, a mai solicitat şi a primit, bunuri vestimentare – trening, o pereche de pantofi – şi un parfum, toate acestea pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu astfel încât să nu-l scoată la munci grele pe deţinut şi să-i creeze un regim preferenţial de muncă”, se arată în comunicat.

Citește și: Klaus Iohannis: ‘Începând din 1 iunie se redeschid terasele, se va putea merge la plajă și se pot organiza spectacole în aer liber’

Sursa citată a menţionat că, în caz contrar, agentul de penitenciare Florin Croitoru îi îngreuna voit situaţia deţinutului, selecţionându-l să-şi desfăşoare activitatea la ghena de gunoi.

Procurorii au precizat că celălalt bărbat cercetat în dosar, intermediarul lui Florin Croitoru, a primit, în 4 martie, suma de 500 de lei pe care agentul de penitenciare i-o solicitase anterior martorului, cunoscând că această sumă este primită de angajatul Penitenciarului Poarta Albă pentru a nu-l scoate la munci grele pe deţinut.

De asemenea, în 10 aprilie, bărbatul respectiv a primit, tot în numele lui Florin Croitoru, bunuri vestimentare - trening, o pereche de pantofi – şi un parfum, cu aceeaşi motivaţie.

În cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale şi al Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Brigăzii de Operaţiuni Speciale Constanţa, şi al Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor – Penitenciarul Poarta Albă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.