Un agent de poliţie din Argeş a fost reţinut, joi, într-un dosar de proxenetism şi trafic de persoane instrumentat de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti şi DIICOT.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, în dosar sunt cercetate mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 33 de ani.
"Din probele administrate a rezultat că, în luna noiembrie 2024, o persoană, de 33 de ani, ar fi recrutat în scopul exploatării sexuale, prin metoda 'loverboy', o persoană vătămată, pe care ar fi obligat-o să practice prostituţia în locaţii din Elveţia şi Irlanda, până la data de 26 noiembrie 2025. O parte dintre sumele de bani provenite din activitatea infracţională ar fi fost însuşite de către persoana de 33 de ani", se precizează în comunicatul remis Agerpres.
De asemenea, suspecţii ar fi obţinut beneficii materiale din înlesnirea activităţii de prostituţie pe teritoriile Elveţiei, Germaniei, Marii Britanii şi Irlandei, pentru patru tinere.
În urma percheziţiilor efectuate de anchetatori au fost descoperite şi ridicate documente, droguri de mare risc (cocaină), dispozitive de stocare a datelor, dar şi alte mijloace de probă.
"La data de 27 noiembrie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti au dispus reţinerea a patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 33 de ani, cercetate pentru comiterea infracţiunii de proxenetism. În sarcina uneia dintre persoanele cercetate (agent de poliţie în cadrul IPJ Argeş), de 33 de ani, s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de trafic de persoane", se mai menţionează în comunicat.
IPJ Argeş mai arată că a fost dispusă declanşarea cercetării prealabile faţă de agentul de poliţie, în funcţie de rezultatele verificărilor urmând să fie dispuse măsuri legale.






























Comentează