Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Agenția Internațională pentru Energie Atomică raportează dispariția a 2,5 tone de uraniu natural dintr-un sit din Libia

jinsa.org
inspectori aiea

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a raportat miercuri dispariţia a aproximativ 2,5 tone de uraniu natural dintr-un sit din Libia, potrivit unui comunicat remis AFP, scrie Agerpres.

În timpul unei vizite întreprinse marţi, inspectorii ONU "au descoperit că zece containere cu aproximativ 2,5 tone de uraniu natural sub formă de concentrat de uraniu ("tort galben") nu erau acolo unde au fost declarate de autorităţi", a scris directorul general ai AIEA Rafael Grossi într-un raport către statele membre.

AIEA precizează că va efectua verificări suplimentare pentru "clarificarea circumstanţelor dispariţiei acestui material nuclear şi a locaţiei sale actuale", dar nu furnizează detalii despre situl în cauză.

Libia a renunţat la programul de dezvoltare a armelor nucleare în 2003, sub conducerea fostului lider Muammar Gaddafi.

Context

De la căderea sa în 2011, după 42 de ani de dictatură, Libia s-a cufundat într-o criză politică majoră, cu puteri rivale bazate în est şi în vest, o multitudine de miliţii, mercenari împrăştiaţi în toată ţara, pe un fundal de interferenţe străine. Două guverne se luptă pentru putere, unul cu sediul la Tripoli şi recunoscut de ONU, celălalt susţinut de mareşalul Khalifa Haftar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.